Surse: PSD analizează dacă rămâne la putere sau intră în Opoziție după eșecul lui Daniel Băluță la alegerile pentru Primăria Capitalei

Eșecul lui Daniel Băluță la alegerile din Capitală ar putea afecta coaliția de guvernare. Potrivit unor surse politice, liderii PSD vor analiza dacă este mai bine să rămână la putere sau să treacă în Opoziție. O astfel de hotărâre ar urma să fie luată, însă, în 2026.

Social-democrații nu consideră că au pierdut cursa pentru București deoarece, după cum spunea și Sorin Grindeanu, după numărarea voturilor, PSD nu a controlat Primăria Capitalei în ultimii 10 ani. PSD-iștii afirmă că ar fi, mai degrabă, eșecul USR, colegii de coaliție, despre care transmit semnale că ar trebui să facă un pas în spate și să părăsească Palatul Victoria.

Astfel de mesaje au fost transmise de social-democrați și la Congresul PSD, unde a fost ales președinte Sorin Grindeanu.

Până la începutul anului viitor nu ar trebui să vedem nicio schimbare la Palatul Victoria, întrucât coaliția de guvernare din care fac parte PSD, PNL, USR și UDMR, se va concentra asupra legii bugetului de stat.

La începutul lunii februarie, ne așteptăm ca acest proiect să fie aprobat în Parlament și abia ulterior ar fi de așteptat noi discuții politice despre componența Guvernului și posibile alte ajustări.

După votul de la Primăria Capitalei, PSD ar lua în calcul o trecere în Opoziție, deși, potrivit acordului de coaliție, ar trebui să primească postul de premier din 2027.

Partidele din Opoziție, precum AUR, obțin tot mai multe voturi din partea oamenilor și nu sunt afectate de misiunea de a guverna într-o perioadă dificilă, în care deficitul bugetar al României trebuie să scadă tot mai mult. Anul următor se anunță și mai dificil, întrucât deficitul ar trebui redus cu aproape două puncte procentuale, ceea ce înseamnă că Guvernul va trebui în continuare să reducă cheltuielile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE