Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Purtătorul de cuvânt al BOR reacționează după ce Grecia votează în favoarea căsătoriilor între persoanele de același sex. ”A votat și legalizat nefirescul”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că Parlamentul Greciei a ”legalizat nefirescul” după ce a votat în favoarea căsătoriilor între persoane de același sex, iar decizia nu a fost luată de ”comunitatea creștină”, ci de ”politicienii influențați de zgomotoasele nuclee ideologice care i-au impresionat mai mult decât adevărul însuși”.

Reprezentantul BOR a criticat inclusiv presa că a publicat un ”titlu supra-realist” despre faptul că Grecia devine ”prima ţară ortodoxă care legalizează căsătoria între persoane de acelaşi sex”.

”Sintagma «țară ortodoxă» nu are absolut nicio relevanță în context. Nu comunitatea creștină a acestei țări a votat și legalizat nefirescul, ci politicienii influențați de zgomotoasele nuclee ideologice care i-au impresionat mai mult decât adevărul însuși.

Statul modern nu are nicio trăsătură religioasă, deci, prin natura sa, e a-moral”, a precizat Vasile Bănescu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Vasile Bănescu: ”Venerabila instituție a căsătoriei, deschisă exclusiv unirii dintre un bărbat și o femeie, a fost întemeiată la începutul umanității”

”Un stat/ guvern „înțelept”, deși a-religios, are în mod firesc grijă să nu-și fragilizeze până la disoluție structura socială fundamentală care este „familia naturală”, prin care orice societate rezistă în istorie și merge înainte, deci să nu se autosaboteze prin privilegierea ideologiilor în defavoarea realității.

Venerabila instituție a căsătoriei, deschisă exclusiv unirii dintre un bărbat și o femeie, a fost întemeiată la începutul umanității și a funcționat timp de milenii cu scopuri prin excelență nobile, fondate pe natura umană și pe rațiunile înalte ale firescului care presupune nu doar vitala perpetuare biologică, ci și formarea morală și educația realistă a copiiilor ce vor deveni adulți”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al BOR.

Purtătorul de cuvânt al BOR: ”Progresul omenirii nu are absolut nicio legătură cu progresismul care îl sabotează”

”Progresul omenirii nu are absolut nicio legătură cu progresismul care îl sabotează, așa cum ordinea nu are nicio legătură cu haosul.

Sub soare, în lumea creată de Dumnezeu, este și va fi mereu loc pentru toți, oricât am fi de diferiți. Esențial și problematic e să înțelegem sensul existenței noastre în ea. Și să nu mai confundăm programatic libertatea alegerilor făcute în sfera intimă cu „libertatea” impunerii lor ca normă în sfera publică.

În miezul firescului nu stă doar mult invocata libertate, ci, inseparabilă de ea, și mult ignorata responsabilitate. Nu e chiar un secret că punerea lor în conflict are efecte devastatoare atât în plan personal, cât și comunitar.

Oricât ne-am seda ideologic, nu ne putem sustrage realității implacabile și „legii morale” care ne avertizează de câte ori o încălcăm. Deloc întâmplător”, a concluzionat Vasile Bănescu.

Reprezentantul Patriarhiei Române a reacționat după ce Grecia a devenit prima țară Ortodoxă care votează în favoarea căsătoriilor între persoanele de același sex.

Din cei 254 de deputați prezenți în Parlament, 176 au votat pentru, 76 împotivă și doi s-au abținut. Astfel, Grecia devine a 37-a țară din lume, a 17-a țară din Uniunea Europeană și prima țară ortodoxă care votează pentru căsătoriile între persoanele de același sex și dreptul de a adopta pentru părinții de același sex.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE