Agenția chineză de știri Xinhua (China nouă) a lansat primii roboți umanoizi din lume, programați pentru a fi prezentatori de știri, la un forum despre inteligența artificială și modernizarea Chinei, desfășurat la Beijing. Roboții prezentatori Xinyan și Xinyu se doresc a fi un model inovator în care inteligența artificială este îmbinată cu un conținut de știri autorizat.
Roboții bionici au fost dezvoltați de agenția de știri Xinhu, în colaborare cu UBTECH, o companie chineză din domeniul roboticii, iar renumitul regizor chinez Zhang Yimou a fost responsabil cu identitatea vizuală, potrivit globenewswire.com.
Construiți la scară largă, roboții umanoizi Xinyan și Xinyu sunt personalizați pentru a fi capabili să realizeze transmisiuni de la fața locului și ar avea capacitatea de transmite emoții datorită modelele lingvistice de mari dimensiuni. Ei sunt alimentați de „Xinhua Yudian”, sistemul de inteligență artificială pe care Xinhua l-a adaptat pentru știri, și dispun inclusiv de piele biomimetică.
Potrivit sursei citate, roboții-prezentatori au creat un flux tehnic integrat de tip „creier-exprimare-control”, care le permite să preia în timp real știri și informații politice de încredere din surse verificate și contribuie la reducerea riscurilor de dezinformare cauzate de „halucinațiile” sistemelor de inteligență artificială.
Regizorul Zhang Yimou a vorbit, în cadrul forumului, despre integrarea tehnologiei și a artei. El a încercat să găsească un echilibru între seriozitatea și profesionalismul necesare transmiterii știrilor și caracterul natural pe care l-ar imprima roboții umanoizi.
Directorul general al Centrului de new media al agenției Xinhua, Qian Tong, a declarat că prezentatorii-roboți sunt destinați să îndeplinească noi roluri în redacție, nu să devină vedetele emisiunii. Aceștia vor ajuta jurnaliștii și editorii la prezentarea știrilor, difuzarea de conținut în mai multe limbi, precum și la interacțiunea la fața locului.
Dezvoltatorii susțin că acești roboți vor putea fi folosiți, inclusiv în centre educaționale, spații publice urbane, schimburi culturale internaționale sau reportaje privind explorarea spațiului cosmic.
Primii roboți umanoizi, concepuți să fie prezentatori de știri, au fost lansați la a șaptea ediției a summitului mondial de mass-media, găzduit de agenția de știri Xinhua și de Guvernul din Beijing.
