Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Primăria Sectorului 3 crește bursele de performanţă cu 300 de lei/lună iat bursele de merit cu 100 de lei

Primăria Sectorului 3 a anunțat că bursele de performanță ale elevilor vor crește de la 500 de lei/lună la 800 de lei/lună.

De altfel, burselor de merit de la 200 de lei/lună vor crește la 300 de lei/lună, conform unei hotărâri aprobate în şedinţa de joi a Consiliului Local Sector 3.

Conform referatului de aprobare, este vorba despre 399 de burse de performanţă, 5.244 burse de merit (inclusiv 19 burse de merit pentru elevii cu media generală 10), 764 de burse de studiu, 3.044 burse de ajutor social.

În urma majorării, cuantumul burselor devine 3.444.200 lei. Mai exact:

- cuantumul burselor de performanţă se modifică de la 500 lei/lună la 800 lei/lună;

- cuantumul burselor de merit se modifică de la 200 lei/lună la 300 lei/lună (cuantumul celor 19 burse de merit pentru elevii cu media generală 10 rămâne nemodificat - 10.000 de lei);

- cuantumul burselor de studiu se modifică de la 150 lei/lună la 300 lei/lună;

- cuantumul burselor de ajutor social se modifică de la 200 lei/lună şi se acordă în cuantum diferenţiat în funcţie de situaţiile prevăzute în Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5379/2022 (între 400 - 500 lei/lună sau 1.000 lei/an).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE