CEGEDIM SERVICE CENTER a fost înființat în ianuarie 2017 pentru a susține dezvoltarea grupului Cegedim, valorificând competențele lingvistice, operaționale și potențialul de talente din domeniul IT din România. Noua entitate a creat oportunitatea de a extinde activitățile dedicate clienților din Franța și altor țări în care grupul este prezent, oferind soluții eficiente și creative, adaptate nevoilor lor de business.
Prin prisma succesului înregistrat de-a lungul celor peste 8 ani de activitate, compania Cegedim Service Center are peste 400 de angajați (octombrie 2025), care ne-au ales să construim împreună un centru de excelență operațională. Oferim un mediu de lucru plăcut, dinamic, plin de oportunități, în care inițiativa fiecărui coleg este încurajată și apreciată.
Venim în întâmpinarea candidaților cu roluri diverse, precum (lista nefiind exhaustivă și evoluând în funcție de nevoile noastre): Specialist Payroll, Consultant HRIS, Dezvoltator Interfețe, Dezvoltator Software, Suport Tehnic, Analist Parametraj, Consilier Hotline, precum și Specialist Backoffice.
Cegedim Service Center la POLI Jobs
Participăm constant la diverse târguri de joburi la care suntem invitați și ne face o deosebită plăcere să vorbim cu tinerii studenți sau absolvenți despre o posibilă carieră în cadrul companiei noastre.
Una dintre provocările pe care le întâlnim uneori este faptul că rolurile necesită cunoașterea limbii franceze, abilitate esențială pentru proiectele noastre. De aceea, ne bucurăm de fiecare dată când întâlnim candidați interesați care dețin deja acest atu sau sunt motivați să îl dezvolte, datorită mediului de lucru francofon în care evoluăm și cursurilor de limba franceză pe care le furnizăm.
Piața muncii traversează o perioadă de reașezare: se simt atât nevoia de eficiență, cât și presiunea tehnologiilor emergente. Cum se repoziționează compania dumneavoastră în acest context — ca angajator și ca actor economic?
Astăzi, într-adevăr piața muncii traversează o perioadă de reașezare, o perioadă cu foarte multe provocări. Observăm tensiuni pe piața muncii, restructurări și concedieri, însă la Cegedim Service Center continuăm să recrutăm și să dezvoltăm meserii noi. Compania noastră se repoziționează atât ca angajator, cât și ca actor economic prin următoarele strategii cheie:
Ca angajator:
1. În ceea ce privește progresele tehnologice, abordăm perioada următoare cu entuziasmul de a definii noi modalități de lucru care să folosească puterea inteligenței artificiale pentru a ne optimiza taskurile repetitive și pentru a ne permite să ne perfecționăm expertiza.
2. Totodată continuăm să oferim un mediu de lucru flexibil și hibrid pentru ca angajații să își poate păstra un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală.
3. De asemenea, dezvoltându-ne pentru piața din Franța, cultivăm multiculturalitatea în echipele noastre unde diversitatea și incluziunea în rândul angajaților noștri. Această perspectivă ne permite să atragem și să reținem talente din diferite origini, toate având la bază francofonia ca punct în comun.
Tinerii care intră astăzi pe piața muncii găsesc un climat de incertitudine. În același timp, generațiile actuale conștientizează propria valoare mult mai bine decât cele anterioare. Cum reușiți să identificați și să cultivați potențialul real, dincolo de CV și experiență?
Iată cum procedăm noi:
Procesul nostru de selecție:
• Interviuri personalizate: Organizăm interviuri care permit candidaților să-și prezinte abilitățile, pasiunile și obiectivele, și să cunoască mai bine cultura și valorile companiei.
• Teste și evaluări practice: Utilizăm teste și evaluări practice pentru a evalua abilitățile tehnice și soft skills ale candidaților, pentru a identifica potențialul lor de a învăța, de a se adapta și de a se dezvolta.
• Discuții cu responsabilul de echipă: Îi invităm pe candidați să discute cu viitorul lor team lead, pentru a înțelege mai bine modul nostru de lucru, dinamica internă, precum și pentru a evalua compatibilitatea lor cu echipa.
Programul nostru de integrare și dezvoltare:
• Onboarding: Oferim un program de onboarding personalizat, care include training și suport pentru a ajuta noii angajați să se integreze rapid în echipă și să-și dezvolte abilitățile.
• Coaching: Implementăm un program de coaching care îi sprijină pe angajați în atingerea obiectivelor de dezvoltare profesională și personală pe parcursul evoluției lor
• Oportunități de dezvoltare: Punem la dispoziție programe continue de training, astfel încât angajații să-și poată extinde competențele, să-și urmărească obiectivele de carieră și să se mențină competitivi pe piața muncii.
Prin această abordare, reușim să identificăm și să cultivăm potențialul real al tinerilor care intră pe piața muncii, și să-i ajutăm să devină membri valoroși ai echipei noastre.
Într-un mediu în care retenția a devenit indicator strategic, nu doar o temă de HR, care sunt deciziile concrete — de cultură, leadership sau investiție — care v-au ajutat să rămâneți competitivi în fața pieței?
Pe lângă pachetul de beneficii financiare și o acoperire medicală completă, un alt element care ne ajută să rămânem competitivi pe piața muncii este modelul nostru de lucru hibrid (o zi pe săptămână la birou). La CSC, într-adevăr, mizăm mai mult pe calitatea decât pe cantitatea zilelor la birou, privilegiind plăcerea de a ne regăsi întreaga echipă și profitând totodată de evenimentele de wellbeing organizate. Acest lucru le oferă angajaților flexibilitate și un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală, aspect apreciat și menționat frecvent ca unul dintre principalele noastre atuuri.
De asemenea, încrederea reciprocă fiind temelia unor colaborări eficiente, practicăm un management de proximitate cu întâlniri 1:1 între angajat și responsabilul lor direct. Și nu în ultimul rând, se adaugă programele de formare continuă (cursuri de limbă franceză, dezvoltare personală și diverse training-uri), precum și un mediu de lucru plăcut care pune oamenii înaintea indicatorilor, având ca priorități performanța, care nu împiedică bunăstarea, recunoașterea și dezvoltarea profesională.
