România intră oficial în cursa europeană a producției de semiconductori, necesari în industria militară, aviatică sau medicală. Peste 350 de milioane de euro vor fi investiți în universități, cercetare și formarea de specialiști, într-un parteneriat strategic demarat la Universitatea Politehnica din București între mediul academic, industrie și stat.
Evenimentul marchează un pas important pentru dezvoltarea industriei de microelectronică în România. Banii vin din fonduri europene, gestionate de Ministerul Investițiilor și de Ministerul Economiei.
Florentin Cotorobai, reprezentant MIPE: „Această inițiativă a Comisiei Europene, care se numește IPCEI, se adresează în special întreprinderilor care sunt în diferite industrii și, în cazul nostru, se referă în microelectronică și, bineînțeles, și în automotive și nu numai... Această inițiativă ce vrea? Vrea să așeze lângă entitățile private tot ce înseamnă mediul academic, universități, institute de cercetare, chiar și entități private care au această expertiză în domeniul tehnologiei, nu neapărat pentru a forma ingineri sau tehnicieni, să vină în sprijinul entităților private așa încât să creionăm, bineînțeles, microelectronică - lucru de care suntem toți conștienți că lipsește în momentul de față la nivelul Europei.”
O parte importantă a investiției merge către universități tehnice, pentru laboratoare moderne, linii pilot de testare, programe de master și doctorat. Obiectivul principal este formarea de ingineri pregătiți pentru nevoile reale ale industriei, într-un domeniu considerat vital pentru economie.
Mihnea Costoiu, rector UNSTPB: „Este șansa relansării industriei semiconductorilor în România. România a avut o industrie importantă de semiconductori care, într-o tehnologie veche, în acest moment, în acest parteneriat cu companiile, universitatea noastră și universitățile din consorțiu au șansa să pună pe masă o nouă soluție pentru industria românească, o soluție care să aducă, pe de o parte, o tehnologie foarte, foarte modernă aici, în România, aici, în Politehnică; în al doilea rând, să formeze o generație nouă pe această tehnologie; în al treilea rând, să ofere soluții concrete industriei, inclusiv cu semifabricație în Universitate și cu o zonă de testare la cel mai înalt nivel.”
Conf. univ. dr. ing. Răzvan Crăciunescu, prodecan Fac. ETTI, UPB: „Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației este principala facultate care poate propune zona de electronică. Tot ce înseamnă, poate, de la producerea de circuite integrate, dar chiar și mai jos, până la cipuri și chiar, să zicem, tranzistor. Deci, cumva, studenții noștri sunt cei care alimentează și acum industria de microelectronică în România și vrem să îi creștem, să ajungă specialiști, cercetători, ca mai apoi poate să înceapă startup-uri și să creștem mult mai mult zona de industrie microelectronică.”
În acest proiect, alături de cercetătorii din universități, sunt implicate și companii internaționale care dezvoltă tehnologii esențiale pentru industria auto, electronică și sisteme inteligente. Acești mari jucători de pe piață beneficiază, astfel, direct de rezultatul cercetării din laboratoare. Inițiativa face parte dintr-un proiect important de interes comun european (IPCEI), care va fi implementat în următorii trei ani de participanții direcți și indirecți din ecosistemul de microelectronică din România.
