Remorcherul Astana a fost scos la suprafață în urma unei operațiuni desfășurate în zona Midia. Nava s-a scufundat în luna martie, la aproximativ 8 kilometri de țărm și la o adâncime de 26 de metri.
Intervenția de recuperare a început în urmă cu aproximativ două săptămâni, iar scoaterea propriu-zisă a navei a durat peste 36 de ore. Doi marinari sunt în continuare dați dispăruți.
Echipajul era format din cinci cetățeni români. Unul dintre ei a fost scos din apă și predat echipajelor medicale, însă a decedat la scurt timp în ciuda manevrelor de resuscitare.
Trupul altui marinar a fost recuperat de scafandrii Forțelor Navale, iar un alt membru al echipajului a fost găsit fără viață în timpul operațiunii de ridicare a navei.
Căutările și ancheta continuă pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
