Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O substanță extrasă din canabis ar putea trata cancerul de piele. Momentan, mai puțin de 15% din pacienți supraviețuiesc

Cercetătorii australieni sunt pe punctul de a descoperi un tratament non-invaziv pentru cancerul de piele. Este vorba despre o anumită substanță extrasă din canabis, ce are capacitatea de a inhiba celule canceroase.

Cancerul de piele este una dintre cele mai agresive și mortale maladii. Mai puțin de 15 la sută dintre pacienții supraviețuiesc mai mult de trei ani de la diagnosticare. Noile experimente făcute de cercetătorii australieni arată că o substanță extrasă din marijuana inhibă dezvoltarea celulelor canceroase.

Cancerul de piele, tratat cu o substanță extrasă din canabis

Descoperirea le dă speranță pacienților care se luptă cu boala. Unul dintre ei povestește tragedia prin care trece de zece ani. Melanoamele s-au extins la oase, iar medicii au fost nevoiți să înlăture o parte din craniu.

Leigh Raaschou, pacient oncologic: "Fiecare zonă a capului meu a fost supusă radiației. Iar doctorii au spus că nu mai există melanoame. Soția mea își face griji de fiecare dată când mai apare un melanom, dar eu am altă filosofie."

În mod normal, melanoamele sunt tratate prin proceduri invazive, fie că este vorba despre intervenții chirurgicale sau radioterapie. De multe ori, tratamentul afectează alte organe ale pacientului. Extrasul din canabis ar putea oferi o soluție alternativă.

Nazim Nassar, doctor la Universitatea Charles Darwin: "Vorbim despre melanom malign, o formă de cancer de piele fatal. Substanța funcționează pentru că forțează celula canceroasă să ajungă la ceea ce noi numim moarte sau apoptoză. Și acesta, pentru noi, este un rezultat grozav, în faza incipientă a experimentelor de laborator."

Oamenii de știință au început și testarea vaccinurilor anticancer, dezvoltate pe baza tehnologiei ARN mesager care a fost folosită pentru producerea serului antiCovid. În același timp, tot mai multe țări au legalizat folosirea marijuanei în scopuri medicale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE