Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cercul vicios al Capitalei: sufocată de mașini, fără parcări, fără soluții viabile pentru trafic și transport în comun

Străzile Capitalei sunt pline cu mașini parcate mai mult sau mai puțin legal. Lucrătorii de la salubritate se plâng că peste noapte, din cauza mașinilor parcate, nu pot să curețe șoselele.

Primăria Sectorului 6 începe un program pilot prin care șoferii nu vor mai putea parca pe o porțiune de drum, o zi pe săptămână, tocmai pentru ca echipele de curățenie să-și facă treaba. Inițiativa e lăudată de bucureștenii din zonă.

În Capitală, numărul de mașini înmatriculate a trecut de 1,5 milioane

Inițiativa Primăriei readuce în prim-plan problema parcărilor publice din București, dar și din țară. În Capitală spre exemplu, numărul de mașini înmatriculate a trecut de 1,5 milioane.

Ultimul inventar al parcărilor publice din România, realizat în urmă cu un an, arată că pentru cele peste șapte milioane de mașini din România, fără a lua în calcul aici și mașinile înmatriculate în Bulgaria, Germania și alte țări, există un milion 200 de mii de locuri de parcare publice, dintre care peste 755.000 sunt locuri de parcare rezidențiale, în orașe.

În București, numărul total de locuri de parcare era, acum un an, de peste 244.000, un număr mare, în comparație cu orașul imediat următor, Brașov, unde sunt 65.000 locuri de parcare, dar foarte mic, raportat la populație. Potrivit studiului analizat, în București sunt 1,5 milioane de mașini la 1,8 milioane de locuitori. Desigur, numărul celor care lucrează în Capitală și tranzitează orașul este, în realitate, mult mai mare. În consecință, și numărul mașinilor.

Defalcat, pe sectoare, cele mai multe locuri publice de parcare sunt în Sectorul 3, 72.000, urmat de Sectorul 4, cu 52.000 și Sectorul 6, cu aproape 44.000 de locuri. Rămâne de văzut cum va funcționa proiectul-pilot în Sectorul 6 și ce soluții de parcare vor avea șoferii, care obișnuiesc să lase mașinile între Lujerului și intersecția cu Valea Cascadelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE