Am ajuns să mă gândesc la hip-hop așa cum m-am gândit întotdeauna la relațiile de prietenie. Faptul că nu mai vezi pe cineva în fiecare zi la cafeneaua de la colț nu înseamnă că persoana respectivă a dispărut de pe fața pământului sau că relația voastră s-a terminat. Pur și simplu și-a schimbat ruta spre serviciu, sau lucrează de acasă acum, sau bea ceai în loc de cafea. Viața merge înainte, oamenii se schimbă, dar esența rămâne.
Cele 4 elemente ce definesc hip-hop-ul
Hip-hop-ul a început în Bronx, în anii '70, la petreceri pe terase de bloc, serios, unde DJ Kool Herc izola breakbeat-urile din piese soul și jazz, iar oamenii dansau.
Când vorbești de hip-hop trebuie să te gândești la patru direcții: DJ-ing, arta de a manipula discurile și de a crea ritmuri noi din muzică existentă, MC-ing, vocea care face rime peste beat-uri, breakdancing, dansul acrobatic și graffiti, arta de a “marca” spațiul urban. Cele patru elemente care au definit cultura hip-hop.
De la Bronx la tragedie shakespeariană, evoluția genului
Grandmaster Flash și Afrika Bambaataa sunt cei care au transformat un moment local într-un limbaj pentru toată lumea. "The Message" de la Grandmaster Flash and the Furious Five a venit în 1982 și a schimbat totul, pentru prima dată cineva vorbea serios despre viața din ghetou, despre realitate, nu doar despre petreceri. De acolo, hip-hop-ul a crescut. De la Run-DMC care au explodat cu o combinație rap-rock cu Aerosmith, la Public Enemy care au făcut muzică de protest, la Tupac și Biggie care au transformat genul în tragedie shakespeariană, la Eminem care a deschis porțile către mainstreamul alb, la Kanye care a decis că producția înseamnă artă și la Kendrick, o evoluție de patruzeci și ceva de ani în care hip-hop-ul a devenit cel mai important gen cultural al Americii.
Discrepanța dintre Billboard și Grammy
Billboard spune că în acest moment nu există piese hip-hop în top 40, ceea ce sună dramatic. Până realizezi că Billboard arată ce cumpără lumea azi, săptămâna asta, chiar acum. Au introdus și niște reguli noi care scot piese, “recurente”, care au stat prea mult și mai jos de poziția 25 piesa e “out”.
"Luther" de la Kendrick Lamar a pățit asta și, din păcate, altă piesă de gen nu a fost la fel de puternică astfel încât să-i ia locul.
Dar lucrurile devin mai nuanțate când te uiți la Grammy. Anul acesta, pentru prima dată vreodată, trei albume hip-hop sunt nominalizate la Album of the Year.
Încep cu Kendrick Lamar și "GNX", un album surpriză lansat la sfârșitul lui 2024, care poartă numele mașinii pe care o conducea tatăl lui când Kendrick era copil.
Apoi mă uit către Tyler, The Creator și "CHROMAKOPIA" care este încă o dovadă că Tyler a devenit unul dintre cei mai deosebiți artiști hip-hop, după ce deja a câștigat Best Rap Album pentru "Igor" și "Call Me If You Get Lost".
Și mai este Clipse cu "Let God Sort Em Out". Frații Pusha T și Malice s-au reîntors după ani de pauză, producția este semnată Pharrell, iar invitați sunt Kendrick, Nas sau John Legend. Este un album care începe cu o meditație despre pierderea părinților lor și apoi explodează către stilul lor caracteristic.
Bun, hip-hop-ul nu mai apare la întâlnirile rapide de viteză, dar tocmai a fost invitat la trei nunți importante. Grammy-urile nu măsoară ce face toată lumea săptămâna asta pe Spotify în timp ce aleargă sau face curat prin casă. Grammy-urile sunt votate de oameni care, în principiu, ascultă muzică profesional, care stau cu albumele, le reascultă, se gândesc.
Diferența dintre Billboard și Grammy înseamnă diferența dintre a fi popular și a fi important. Nu vreau să sune ca o distincție pretențioasă, uneori lucrurile pot fi și populare și importante și asta înseamnă perfecțiune. Dar acum hip-hop-ul pare să fie într-un moment în care face lucruri care contează fără să facă neapărat lucruri care vând imediat. Cota de piață a scăzut de la aproape 30% în 2020 la vreo 24% acum, ceea ce înseamnă ceva semnificativ, dar nu catastrofal. Mai ales că Taylor Swift ocupă jumătate din top cu piese multiple, ceea ce arată puterea ei extraordinară, dar înseamnă pur și simplu că există mai puțin spațiu pentru oricine altcineva.
Pauză de respiro: regândirea succesului artistic
Poate că ne aflăm într-unul din acele momente de respiro, când artiștii mari nu lansează single-uri care să explodeze imediat, ci lucrează la albume întregi care să însemne ceva. Poate că publicul ascultă diferit acum, algoritmi, playlist-uri, TikTok, toate astea schimbă felul în care o melodie devine un hit. Sau poate că hip-hop-ul își ia o pauză necesară de la treaba de a fi cel mai important gen comercial, pentru a se concentra pe a fi cel mai important gen artistic.
Ceea ce îmi place la toată povestea asta este că ne reamintește că muzica nu se întâmplă pe o singură axă. Nu există un singur mod de a conta. Poți să nu fii în top 40 și totuși să faci cel mai bun album al anului. Poți să nu “rupi” la radio și totuși să revoluționezi genul. Hip-hop-ul nu a dispărut. Doar face altceva acum.
