Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Emiratele Arabe Unite părăsesc OPEC, grupul care coordonează exporturile de petrol la nivel global. Decizia „determinată de interesele naționale”

Emiratele Arabe Unite au anunțat marți că vor părăsi Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), începând cu 1 mai, relatează Euronews.com.

„A venit momentul să ne concentrăm eforturile pe ceea ce dictează interesul nostru național și pe angajamentul nostru față de investitori, clienți, parteneri și piețele globale de energie”, au transmis Emiratele Arabe Unite într-un comunicat publicat de agenția de stat WAM.

EAU au explicat că decizia „urmează unei analize cuprinzătoare a politicii de producție a țării, precum și a capacității sale actuale și viitoare, și se bazează pe interesul național și pe angajamentul nostru de a contribui eficient la satisfacerea nevoilor urgente ale pieței”.

Decizia Emiratelor Arabe Unite de a părăsi alianța celor mai mari producători de petrol din lume și de a lua decizii suverane, separate de Arabia Saudită și ceilalți membri OPEC, reprezintă o lovitură puternică pentru țările exportatoare de petrol, care asigură o treime din producția globală.

În același timp, mișcarea semnalează o posibilă reconfigurare majoră a relațiilor energetice la nivel global, chiar în momentul în care criza energetică se amplifică pe fondul blocadei Strâmtorii Ormuz de către Iran.

EAU au criticat anterior membrii OPEC pentru lipsa de reacție și de sprijin în timpul atacurilor lansate de Iran asupra statului din Golf, care a fost principalul vizat de rachetele și dronele iraniene.

Pentru a nu perturba piețele, EAU au transmis că „vor continua să acționeze responsabil”, precizând că vor crește producția treptat și în mod controlat, în funcție de cerere și condițiile pieței.

EAU: Decizia este în interes național și pentru stabilitatea pieței energetice

EAU au explicat că decizia este „determinată de interesele naționale și de angajamentul țării de a contribui activ la satisfacerea nevoilor urgente ale pieței, în special în contextul volatilității geopolitice actuale, generate de perturbările din Golful Persic și din Strâmtoarea Ormuz, care afectează dinamica aprovizionării”.

În comunicatul său, Emiratele Arabe Unite insistă că decizia are scopul de a servi mai bine piețele energetice globale, subliniind că „EAU sunt un producător de încredere al unora dintre cele mai competitive, din punct de vedere al costurilor, și cu emisii mai reduse barili de petrol, care vor juca un rol important în susținerea creșterii globale și a reducerii emisiilor”.

Statul din Golf a explicat că „această decizie este în concordanță cu viziunea strategică și economică pe termen lung a EAU și cu dezvoltarea sectorului său energetic”.

„Aceasta consolidează angajamentul EAU față de rolul său de producător responsabil și de încredere, care anticipează evoluția piețelor energetice globale”, se arată în comunicat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE