Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Surse: Lupte în interiorul PNL pentru debarcarea lui Bolojan. Susținătorii premierului au planuri pentru intrarea în Opoziție

În PNL, adversarii lui Ilie Bolojan au prins din nou curaj și fac noi planuri de debarcarea liderului liberal din fruntea partidului. Dacă moțiunea de cenzură va avea succes, sudiștii pro-PSD vor să profite pentru a impune organizarea unui Congres PNL până în toamnă, susțin surse liberale pentru Euronews România. Primarii liberali sunt instrumentul pe care se mizează pentru răsturnarea raportului intern de forțe. De cealaltă parte, tabăra pro-Bolojan are propriile planuri post-moțiune.

Chiar dacă au votat alături de ceilalți colegi de partid o susținere în unanimitate pentru premierul Ilie Bolojan, liberalii din tabăra sudistă fac deja demersuri pe lângă aleșii locali, primari și șefi de consilii județene pentru a obține susținerea necesară astfel încât după votul moțiunii de cenzură să propună și să impună la nivelul conducerii PNL convocarea unui congres al partidului.

Numai prin convocarea acestei structuri de conducere poate fi dat jos un președinte ales venind cu un contracandidat la această funcție.

Surse politice au precizat pentru Euronews România că tabăra sudistă deja a făcut aceste diligențe. Încearcă să prezinte aleșilor locali un tablou sumbru - ce înseamnă dacă Ilie Bolojan se încăpățânează să rămână în funcția de președinte de partid și totodată dacă rămâne și interimar până se structurează o nouă majoritate și o nouă propunere de premier a actualei coaliții prooccidentale.

Asta ar însemna un Guvern cu atribuții limitate, care nu va putea să onoreze promisiunile făcute de a face plățile pentru facturile pe care le au primarii de primit prin programe precum PNDL, Anghel Saligny, CNI sau chiar din PNRR.

Asta înseamnă că banii vor veni cu întârziere sau deloc până se sfârșește această criză. Drept urmare, încearcă să-i convingă pe acești alegi locali că trebuie să se vină rapid, poate până în toamnă, cu un congres al acestei formațiuni politice, astfel încât Ilie Bolojan să fie trimis acasă.

Surse politice au mai precizat că Hubert Thuma, președinte Consiliul Județean Ilfov și vicepreședinte PNL București-Ilfov, și apropiații săi ar fi luat legătura cu primari și șefi de Consilii județene pentru a le cere ajutorul în vederea convocării unui congres. Demersul lor nu ar fi avut sorți de izbândă, au mai spus sursele citate. Toți așteaptă deznodământul moțiunii de cenzură și ce va propune Ilie Bolojan ulterior.

De asemenea, liberalii din tabăra sudistă sunt optimiști că după momentul moțiunii de cenzură de săptămâna viitoare și după consultări, președintele Nicușor Dan este așteptat să dea un semnal în privința propunerii de premier și a formulei de Guvern dorite. Din acest motiv, este posibil ca mulți liberali să se răzgândească, au mai spus sursele politice.

Intrarea în Opoziție, printre variantele luate în calcul de conducerea PNL

De cealaltă parte însă, partizanii actualului lider de partid susțin că nu mai sunt în situația când avea un președinte de țară care reușea să schimbe președinții acestei formațiuni și să impună și premier pentru diverse coaliții.

Acum nu se află nici în aceeași situație când aveau peste 25% cotă de încredere și intenție de vot. De asemenea, încearcă la rândul lor să-i convingă pe cei din teritoriu că dacă se continuă în această manieră și se sacrifică propriul lider de partid, atunci PNL riscă să devină o anexă a PSD după următoarele alegeri și să aibă un scor sub 10 procente.

În paralel, potrivit informațiilor noastre, oamenii lui Ilie Bolojan încearcă la rândul lor să convingă unii parlamentari semnatari ai acestui moțiuni să se răzgândească și să nu susțină prin vot această moțiune de cenzură, astfel încât să se pregătească demersurile pentru un Guvern minoritar. În caz contrar, conducerea PNL susține că se pregătește pentru intrarea în Opoziție până în 2028.

Cu ce partide s-ar alia PNL dacă intră în Opoziție

În cazul în care moțiunea de cenzură va trece, Ilie Bolojan va anunța intrarea în Opoziție și susținerea unui curent reformator în politică, prin crearea unui pol de centru dreapta, în care va invita USR, Forța Dreptei, Reper, PMP și alte formațiuni de centru dreapta, au precizat surse politice pentru Euronews România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews