Jurnalistul Vitalie Cojocari relatează povestea tulburătoare a unei copile care, la 15 ani, a fost dusă la spital pentru a i se testa viginitatea. Întâmplarea, care a avut loc în 2002, o puteți citi mai jos. Intertitlurile aparțin redacției.
Am încheiat discuția. Am lăsat telefonul la o parte și am deschis contul de Facebook al celei cu care discutasem.
De pe ecran mă privea o femeie frumoasă. Avea părul lung, lăsat despletit pe spate. Era o femeie înaltă, puternică. Părea și foarte fericită alături de soț și copii. Peste tot zâmbea cu gura până la urechi. Însă ochii îi trădau un foc al tristeții.
Ori poate era o idee care îmi intrase în cap după ce i-am ascultat povestea?
A avut curajul să mi-o spună. Îi admir tăria de caracter. Puțini sunt cei care vorbesc astfel despre traumele lor.
Sunt jurnalist. Sunt obișnuit să pun întrebări despre viața personală a oamenilor. Sunt(parcă) imun la tot felul de tragedii și de grotesc uman, dar așa ceva...
Așa ceva ar umple lejer paginile unui roman psihologic și s-ar vinde în milioane de exemplare, iar Noomi Rapace ar juca rolul principal într-un blockbuster.
Vă rog să judecați și voi după ce veți fi citit textul. Am scris mult, dar sper că v-am obișnuit deja că poveștile grele nu se scriu pe trei rânduri.
Un singur lucru am a mai spune înainte de a vă lăsa cu aceste amintiri groaznice.
În România se fac anual 1000 de testări ale virginității.
1000 de fete sunt urcate pe acel scaun ginecologic și urmează o procedură ruptă din Evul Mediu.
Am aflat asta de la colega mea, Maia Bondici. A făcut și un reportaj despre asta la Euronews Romania. Habar nu aveam, credeam că așa ceva nu mai există. Ei bine...
Povestea Mariei și a Elenei
Maria s-a născut cu puțin timp înainte de revoluție într-un oraș de provincie. Din motive lesne de înțeles nu spun unde. Numele și unele date sunt schimbate.
Povestea este însă adevărată și șocantă.
La doi ani distanță în familia Mariei a apărut și o soră. Să-i spunem Elena.
Mama fetelor era vânzătoare, tatăl era polițist. Tipul era un om deosebit de violent, cu multe vicii. Dar scăpa basma curată de fiecare dată, doar era polițist în provincie.
Maria a învățat de mică să se ascundă de furia tatălui și ce înseamnă reparația unui nas rupt de mai multe ori. Nasul mamei sale.
Abia când avea 7 ani mama a avut curajul să divorțeze. Au cumpărat un apartament, dar vânzătorul le-a păcălit. A luat banii, deși nu era el proprietarul. A urmat un proces în instanță pe care, evident, l-au pierdut. La fel s-a întâmplat și cu banii.
S-au mutat apoi într-un apartament la demisol. De fapt, era un beci, un loc sinistru, fără apă, căldură și lumină.
Puținii bani pe care îi mai avea femeia i-a băgat în Caritas.
Prăbușirea Caritas a însemnat și prăbușirea sufletească a mamei Mariei și Elenei. Depresia a pus stăpânire pe ea. Nimeni din familie nu s-a oferit să o ajute, să îi ajute. Așa că fetele au ajuns pe mâinile unui centru religios din oraș. Mergeau acolo zilnic, mâncau, învățau.
Centrul era condus de niște indivizi, un bărbat care fusese șofer de camion și soția sa. Cei doi reprezentau o biserică din vest. Teoretic, ajutau copiii. Le ofereau un loc unde să învețe, să doarmă, să mânânce. De fapt, îi terorizau și îi umileau mai șocant decât în romanele lui Charles Dickens.
Îi puneau, de pildă, să scoată niște sunete oribile ca să intre într-un fel de transă pentru a-l alunga pe diavol. Erau adevărate exorcizări cu minori, povestește Maria.
Cumpărau ori primeau pizza expirată pe care copiii erau obligați să o mănânce săptămâni la rând.
Din Vest veneau bani, donații pentru personal specializat, care urma să se ocupe de copii, de învățătura lor.
Practic, cei mari se ocupau de cei mici.
Fete de 7-14 ani, duse la spital pentru a fi testate
Dar cea mai mare grozăvenie a fost când cel care conducea acel centru religios a decis că în casa sa nu trebuie să existe ”c..rve”. Așa că a decis să le ducă pe toate fetele la un test al virginității.
Aici ajungem în punctul culminant al poveștii noastre.
Se întâmpla în anul 2002. 12 fete au ieșit din centrul religios. Au fost urcate toate într-un microbuz și li s-a spus că urmează să le fie testată virginitatea. Ca să pricepeți abrutizarea acelor oameni, trebuie să știți că fetele aveau între 7 și 14 ani.
Repet, era anul 2002. România se pregătea să intre în Uniunea Europeană. Iar locul unde urma să fie ”testată virginitatea” era un spital de stat.
Microbuzul a oprit în fața spitalului. Speriate, îngrozite și tremurând din tot corpul, fetele au coborât din mașină și au fost duse pe holul rece al spitalului. Au fost încolonate la un perete și li s-a spus să-și aștepte rândul.
Fără părinți lângă ele, fără un suflet care să le salveze, se simțeau ultimii oameni.
Maria avea 15 ani, făcea sport în școală. Aflase de la colege că în timpul activității sportive intense este posibil “să se rupă himenul”. Așa că tremura și mai tare. Pe lângă asta, trebuia să aibă grijă de sora sa micuță, care nu pricepea prea bine ce i se întâmplă.
Una după alta au fost băgate în cabinet. Au urcat pe patul cu suport pentru picioare. Un așa-zis medic le-a testat cu degetul. Mormăia ceva, apoi scria pe o hârtie.
Rând pe rând, fiecare copilă a intrat la tortură. Cu adevărat șocant este că sora cea mică a Mariei, Elena, a fost găsită... nevirgină.
Cum? De ce? Un copil de 13 ani?
Nu a contat. A fost arătată cu degetul, umilită și considerată murdară. Era un copil de 13 ani care nu știa să se apere, un copil care nu înțelegea bine ce i se reproșează.
O s-o las pe Maria să vă descrie cu cuvintele ei tot ce a simțit și ce s-a întâmplat în acel moment.
Povestea relatată de Maria
”Cred că aspectul ce aș vrea să îl subliniez și de care îmi aduc cel mai puternic aminte este sentimentul de groază pe care l-am avut și împărțit cu toate fetele pe culoarul acela întunecat cu pardoseala tipică de spital, rece și gri. Secția ginecologică.
Nu mai arătasem vreodată cuiva o zonă atât de intimă, atât de a mea și gândul că în curând trebuie să mă dezbrac și că un bărbat o să mă atingă acolo îmi provoca greață.
“Nu avem nevoie de c..rve în casa lui Dumnezeu”, îmi răsuna vocea pastorului și a soției în minte.
“O să vedem noi acum cine a păcătuit”, alte remarci de genul îmi zburau prin fața ochilor închiși strâns.
Venise și rândul meu, m-am ridicat și îmi tremurau picioarele. Am intrat în cabinet unde masa de control ginecologic mi s-a părut un instrument de tortură medieval și m-am dezbrăcat cu atâta rușine, încât abia mai respiram.
M-am urcat și nici măcar nu știam cum să mă așez. Am fost manevrată cu indiferență de medicul sictirit ce m-a îndemnat să îmi urc picioarele pe suporturi și să mă las pe spate.
I-am simțit degetele în mine și mi-a venit să vomit. Căuta pur și simplu înăuntrul meu că să confirme că nu sunt “pătată” în fața lui Dumnezeu și nu eram o “c..rvă” ce pătează instituția ce avea “bunăvoința să ne ia sub acoperiș”.
Am plecat de acolo simțindu-mă murdară, plină de ură, rușine, frustrare și neputință. Pe sora mea au informat-o că avea himenul perforat. Copilă de 13 ani. Au spus asta tuturor și au țintuit-o cu apelative odioase.
Noi, copiii, eram atât de plini de frică și de ură, încât orice ocazie de a ataca, de arăta greșelile altora sau de a muta atenția pastorului și soției dinspre noi era o cale de a scapă de teroare.
Așa că devenisem ca un fel de animale de prada. Unii contra altora, copiii de la cel mai mic la cel mai mare. Nici eu nu am aparat-o atunci pe sora mea. A stat singură în ploaia de injurii și de acuzații grotești. Mă doare inima când mă gândesc la asta și la sute de alte contexte de genul. A fost un abuz enorm ce s-a extins cu efecte groaznice la nivel mintal ani buni după.”
Urmările
Maria a plecat la scurt timp împreună cu sora sa de acolo, din acel Centru religios. A contactat autoritățile. A sunat la Protecția Copilului, iar Protecția Copilului a sunat la Centru și i-au spus celui care îl conducea tot ce le-a zis sărmana fată. Așa că orice reîntoarcere era imposibilă. Oricum nu ar mai fi pus piciorul niciodată în acel loc.
Dar răul fusese făcut deja. Maria a avut nevoie de terapie. A muncit mult ca să scape de acele momente groaznice din copilăria sa.
Acum reușește să vorbească despre ce i s-a întâmplat. A și acceptat să-mi povestească istoria asta.
Fricile și rănile trecutului au fost tămăduite într-un fel pentru ea, dar nu și pentru sora sa. Elena nu vrea să vorbească nici astăzi despre ce i s-a întâmplat. Angoasele și problemele pe care le-a avut în trecut nu o lasă să trăiască o viață normală în prezent.
Mama lor a fost internată de câteva ori, este greu să i se vorbească despre realitate. Fuge de ea.
Astfel de orori nu s-au terminat în România. În continuare 1000 de Marii și Elene sunt supuse aceluiași tratament anual. Sunt supuse “testelor de virginitate”.
ps: În poză sunt Maria și Elena împărățind o păpușă de pe vremuri. Încă pe jumătate fericite. Încă neatinse de răul uman nemilos. Încă zâmbind.
