Grătarele și petrecerile zgomotoase sunt sancționate mai dur începând de astăzi. Valoarea amenzilor pentru cei care își deranjează vecinii a fost dublată.
Astfel, cei care dau muzica prea tare, organizează petreceri zgomotoase sau provoacă scandal riscă amenzi de până la 6.000 de lei.
În cazul recidivei, sancțiunile pot urca până la 12.000 de lei sau pot fi înlocuite cu prestarea unei activități în folosul comunității.
Noile reguli se aplică atât pentru cei care stau la bloc, cât și pentru cei care stau la casă.
Rareș Stoica, avocat: S-au înăsprit, într-adevăr, sancțiunile pentru două dintre cele trei contravenții principale în legătură cu tulburarea liniștii publice, respectiv cea în intervalele de liniște 22-8 și 13-14, precum și organizarea de petreceri cu caracter privat în apropierea locuințelor persoanelor.
Aici avem în vedere acțiuni în aer liber, nunți, botezuri, șamd. De asemenea, legea sancționează și tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote sau larmă și în afara orelor de liniște, însă pentru aceasta sancțiunea este evident ceva mai mică și nu a fost dublată, respectiv, 200-1000 de lei.
Persoana respectivă care este deranjată să sune la Poliție, într-adevăr pentru aplicarea unei amenzi, însă aceasta vizează raportul autorităților, organului constatator, cu contravenientul. În acest caz, este se probează prin orice mijloace de probă relevante, de regulă martori, înregistrări și mai ales prin propriile simțuri ale polițistului care vine să constate. Aici iarăși este o mențiune importantă, practică, și anume că trebuie să persiste acel zgomot până când polițistul vine și constată abaterea.
