Genesis AI, un startup specializat în robotică și inteligență artificială, a dezvăluit GENE-26.5, primul său „creier robotic” conceput pentru a aduce manipularea robotică generalistă mai aproape de capacitățile umane.
Sistemul poate executa sarcini complexe precum gătitul, rezolvarea unui cub Rubik sau cântatul la pian folosind același model AI și aceeași infrastructură de control.
Cum a fost testat GENE-26.5 și pe ce criterii s-a bazat evaluarea
Manipularea, transmite Genesis AI, este cea mai „valoroasă problemă din domeniul roboticii” deoarece transformă inteligența în muncă utilă.
Modelul GENE-26.5 își propune să atingă cinci obiective pe care startupul le consideră a fi baza manipulării robotice:
- Precizie spațială: capacitatea robotului de a poziționa cu exactitate obiecte sau instrumente în spațiu,
- Compoziție temporală: viteza cu care acțiunile sunt întreprinse pentru a produce dinamica dorită în timp,
- Complexitatea contactului: numărul acțiunilor care pot fi întreprinse atunci când robotul manipulează un obiect, de la simple atingeri până la manipularea mai multor obiecte simultan
- Coordonarea contactelor: modul în care robotul sincronizează mai multe puncte de contact pentru a crea mișcări fluide și precise
- Interacțiunea mediată de unelte: modul în care roboul folosește obiecte intermediare în acțiuni, cum ar fi tăierea precisă a roșiilor cu un cuțit, așa cum este demonstrat și în videoclipul de prezentare
Practic, aceste cinci puncte de referință stau la baza interacțiunii umane cu alte obiecte și au ghidat compania în crearea și testarea „creierului robotic”.
Pentru a testa capacitatea de manipulare a obiectelor, Genesis AI a supus GENE-26.5 unei serii de sarcini concepute pentru a reproduce nivelul de dexteritate al unui om. Testele au fost desfășurate în medii variate, de la spații casnice și laboratoare, până la scenarii de muncă industrială.
Toate activitățile au fost executate în timp real, folosind același model AI și aceeași infrastructură de control, indiferent de complexitatea sarcinii.
În cadrul testelor, Genesis AI a analizat fiecare sarcină în funcție de cele cinci criterii considerate esențiale pentru manipularea robotică a obiectelor. Activitățile au fost evaluate pe o scară de la 1 la 4, în funcție de nivelul de dificultate și de complexitatea interacțiunilor necesare pentru executarea fiecărei acțiuni.
Ce sarcini a reușit să îndeplinească robotul GENE-26.5 în testele demonstrative
Pentru a demonstra în timp real capabilitățile robotului, Genesis AI a publicat un videoclip demonstrativ în care GENE-26.5 execută o serie de sarcini complexe ce necesită coordonare, precizie și dexteritate apropiată de cea umană.
Pregătirea de la zero a unei omlete
În una dintre demonstrații, robotul pregătește de la zero o omletă: sparge ouă, taie roșii, adaugă ulei în tigaie și manipulează ustensilele de bucătărie cu o precizie surprinzătoare. Momentul de referință, pe care îl notează și Genesis AI, este în timpul transferului cuburilor de roșii, când robotul repoziționează cuțitul folosind tocătorul drept punct de sprijin și finalizează mișcarea printr-o coordonare precisă a ambelor mâini.
Muncă de laborator
Mai mult, robotul reușește să lucreze cu o pipetă de laborator, ce presupune coordonare și precizie la un nivel milimetric, reușind să completeze testul cu o dexteritate asemănătoare oamenilor care lucrează într-un laborator.
Rezolvarea unui cub Rubik
Într-un alt test, robotul reușește să rezolve un cub Rubik folosind ambele mâini, una dintre cele mai dificile provocări din robotică din cauza nivelului ridicat de coordonare necesar între brațe, mâini și degete. Genesis AI susține că acesta este primul sistem robotic generalist bimanual capabil să realizeze o astfel de sarcină.
Manipularea Cablurilor
Compania a inclus și un test relevant pentru industria auto: manipularea cablurilor. Robotul folosește ambele mâini pentru a grupa cablurile, a le fixa pe suporturi și a le înfășura cu bandă adezivă, o activitate considerată a fi un fel de „Sfânt Graal” în testarea roboților.
Folosirea unui pian
Probabil cea mai interesantă demonstrație este însă cântatul la pian. Într-o scenă care amintește de intro-ul serialului Westworld, robotul interpretează, deși cu dificultăți, piese precum „Ferris Wheel” și „Rush E”. Cea din urmă este mai dificilă din punct de vedere tehnic, necesitând mișcări foarte rapide și precise ale degetelor.
Ce ne spun rezultatele testelor și la ce concluzii a ajuns Genesis AI
Chiar dacă robotul nu a obținut scoruri perfecte la toate categoriile analizate, majoritatea testelor au primit evaluări de 3 din 4 sau chiar 4 din 4, mai ales în zonele-cheie ale unor sarcini precum gătitul, manipularea cablurilor, utilizarea unei pipete de laborator și cântatul la pian.
De exemplu, în testul pentru pregătirea unei omlete, GENE-26.5 a obținut scor maxim la categoria interacțiune mediată de unelte. Utilizarea pipetei de laborator a primit punctaj maxim pentru precizie spațială, manipularea cablurilor a excelat la coordonarea contactelor, iar interpretarea la pian a obținut cel mai mare scor la categoria compoziție temporală, datorită sincronizării și ritmului necesar executării mișcărilor.
Potrivit companiei, dezvoltarea unor astfel de capabilități nu depinde doar de antrenarea modelului AI, ci de întregul ecosistem tehnologic din spatele acestuia și, deși nu este perfect, transmite că este un pas timpuriu, dar important către atingerea unui nivel de manipulare robotică apropiat de cel uman.
„Urmează și altele”, transmite compania la finalul prezentării.
