Decenii la rând, regimul comunist și-a asigurat obediența românilor cu ajutorul Securității. Urmăriți, înregistrați și puși să dea cu subsemnatul, oamenii erau mereu obligați să fie atenți la ce spun și cui spun anumite lucruri. Acum, mii de dosare zac în Arhivele Securității, fiecare dintre ele reprezentând o mică parte din istoria acelor timpuri.
28 de km de dosare. Toate acestea se află în Arhivele Securității. Reprezintă doar o parte din tot ce s-a scris de Securitate pe vremea comunismului. Multe dintre ele încă păstrează ascunse secretele vremii.
Andrei Galiță, investigator CNSAS: „Securitate a fost o poliție secretă în mâinile puterii politice comuniste, cu rolul de a menține la putere această putere politică și cu rolul de a o proteja de orice fel de amenințare. Până și de un posibil gând pe care l-ar fi putut avea cineva care era împotriva comunismului. Frica era atât de puternică, teama de Securitate, teama de faptul că noaptea poate să-ți bată la ușă doi ofițeri de securitate și te pot invita la niște discuții care urmau să se termine la o dată pe care n-o puteai aproxima.”
Andrei Galiță analizează miile de dosare de la Arhivele Securității. De multe ori ajunge cu ele în școli, unde mulți dintre copii află pentru prima dată despre abuzurile făcute în comunism.
Andrei Galiță, investigator CNSAS: „În momentul în care ei văd fotografii de filaj cu tineri urmăriți doar pentru că ascultau muzică rock sau doar pentru că au trimis niște scrisori la Radio Europa Liberă în care cereau niște dedicații muzicale pentru iubitele sau iubiții lor, asta șochează puțin.”
Vocea lui Andrei Voiculescu este cea care a însemnat „libertate” pentru mulți români. Adesea ascunși sub plăpumi groase și cu volumul dat încet, ca nu cumva să îi audă vecinii, românii ascultau Radio Europa Liberă. Andrei Voiculescu este cel care a deschis mii de scrisori venite din România, fiecare cu cerințe muzicale.
Andrei Voiculescu, fost DJ Europa Liberă: „Trebuie să fie în colțul ăsta aici este scris și copilul ăla mi-a scris dragi tovarăși de la cenzură.”
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Rog ca domnii de la cenzură să lase, să binevoiască, să treacă această vedere. Mulțumesc.”
Andrei Voiculescu, fost DJ Europa Liberă: „Da, dar celălalt scrisese mult mai frumos. Cel care mi-a trimis primul. „Dragi tovarăși de la cenzură, vă rog lăsați această carte poștală să treacă, noi iubim muzica, iar muzica nu are nicio vină.”
Pe vremea comunismului românii nu aveau voie să asculte muzica pe care și-o doreau sau să urmărească filmele preferate. În cele două ore în care era program la televizor, românii erau bombardați cu imagini de la vizitele lui Ceaușescu. Și la telefon sau în casă trebuiau să fie foarte atenți ce vorbesc, pentru că nu știau niciodată cine putea să îi audă.
Șerban Pavlu, actor: „Toată lumea spunea „băi, nu vorbiți la telefon”. Și întrebarea era „dar de ce?”. Și se făceau tot felul de semne, chiar ajunsese așa, un limbaj paralel, aproape un limbaj al semnelor codate, că cineva te ascultă, că cineva nu e de încredere, că cineva se (duce două degete la umăr) asta însemna că are grade, că lucrează pentru Securitate. Sau ne ascultă de sus sau simplu fapt că se strângea privirea și se ducea degetul la buze, adică „taci, că nu e bine să vorbești, uite e și el aici și ne ascultă, las că-ți spun eu mai încolo.” Asta era o societate în care toată lumea devenise suspicioasă.”
Într-un univers al cenzurii și al terorii …un singur lucru le-a rămas românilor. Un lucru pe care nimeni n-a putut să-l ia.
Andrei Galiță, investigator CNSAS: „Sigur nu reușeau să blocheze și gândul, gândul către libertate, gândul către democrație, gândul că nu e bine ce se întâmplă aici, dar reușeau să facă o tăietură foarte brutală pe acel fir, de la gând la acțiune.”
Însă acea tăietură avea să se țeasă la loc, în decembrie 1989, în ceea ce a devenit mai apoi cunoscut drept Revoluția.
