Mii de femei și-au pierdut viața în comunism din cauza avorturilor pe care multe dintre ele au fost forțate să le facă pe ascuns. Însă dramele au fost și mai multe. Mulți dintre copiii născuți, deși nedoriți, ajungeau pe mâna statului, în niște condiții greu de imaginat. Legați, neglijați și condamnați la uitare, peste 15.000 de copii au murit pentru că statului român de la vremea respectivă nu i-a păsat de ei.
- Aproximativ 10.000 de românce au murit în urma decretului din 1966 care interzicea avortul și contracepția.
Cătălina Andrieș, fondator muzeul comunismului București: „Cel mai adesea erau metode brutale de introducere de obiecte ascuțite, de plante otrăvitoare, ceaiuri. Evident, femeile întâi încercau metode casnice - mutat de mobilă, urcat de scări în speranța că poate vor pierde sarcina. Atât de mare era disperarea.”
Cătălina Andrieș păstrează vie memoria comunismului prin muzeul pe care îl deține în centrul Capitalei. Chiar de la mama ei a aflat multe povești de groază despre perioada în care Ceaușescu a dat decretul prin care s-a dorit creșterea rapidă și forțată a natalității.
Cătălina Andrieș, fondatoare muzeul comunismului București: „Problemele erau nu doar că nu aveai posibilitatea să faci avort. Nu se mai găseau în niciun fel de anticoncepționale. Mama mea reușise în anii 80 să facă rost de anticoncepționale aduse din afară pe piața neagră. Altfel, în România nu se găseau prezervative, nu se găseau pilule contraceptive.”
În comunism, fiecare maternitate avea arondată un milițian, un ofițer de la Securitate, care interoga femeile ajunse aici în situații de urgență. Toate declarațiile lor se află și acum la Arhivele Securității.
Cheile de la trusa de avort nu erau la medic.
Andrei Galiță, investigator CNSAS: „Au fost foarte multe situații în care medicul nu putea interveni pentru că legislația nu-i permitea. Trebuia să vină cineva din zona Ministerului de Interne care să vină să permită intervenția respectivă. Practic, cheile de la trusa de avort nu erau la medic.”
Rezultatul a fost însă nu doar moartea a mii de femei, ci și abandonarea copiilor în orfelinate. Iar cei cu dizabilități erau considerați rebuturi de care statul voia să se scape.
- Aproximativ 15.000 de copii au murit în căminele spital din perioada comunistă
Erau declarați nerecuperabili, așa că statul român de la vremea respectivă îi ținea închiși și ascunși de ochii lumii.
Daniel Șandru este Președintele Institutului de investigare a crimelor comunismului. Aici se documentează toate ororile perioadei.
Avem de-a face practic un regim de exterminare gândit în mod conștient.
Daniel Șandru, Președinte IICCMER: „Odată pusă pe fruntea lor eticheta de irecuperabil sau nerecuperabil, intrau pe acest culoar al morții și erau transferați practic la aceste cămine spital, fiind considerați nu oameni, ci unități economice. Rata morbidității era foarte mare, foarte ridicată, într-un timp foarte scurt mureau foarte mulți copii. Am mers pe acest fir și la un moment dată, intuiția noastră, pe baza documentărilor, a fost că avem de-a face practic un regim de exterminare gândit în mod conștient.”
Mii de copii abandonați au trecut pragurile celor peste 25 de cămine spital de la vremea respectivă. Înecați în beznă și singurătate, copiii nu puteau să privească spre cei care ar fi trebuit să-i ocrotească, cu vreo urmă de speranță.
Daniel Șandru, Președinte IICCMER: „Când ieșeau de pe poarta căminului-spital, deveneau la casele lor mame și tați. Dar care zi de zi, fie doar prin tăcere, contribuiau la uciderea acelor copii nevinovați.”
Lăsați singuri peste noapte, în întuneric și în paturi de metal, mulți dintre ei nu mai supraviețuiau până a doua zi. Dimineața, infirmierele doar constatau decesul și îi îngropau. Acum, la 36 de ani de la descoperirea lor, în apropierea unor astfel de lagăre au apărut cimitire. Simbolice multe dintre ele, pentru că acolo nu se află și trupurile copiilor. Doar amintirea că au trăit.
