Mitul abundenței din comunism îi face pe mulți nostalgici să creadă că era mai bine în ceea ce, la vremea respectivă, era prezentat ca epocă de aur a României. Realitatea de atunci însă este cu totul alta. Românii primeau mâncare cu porția, iar statul la coadă era necesar inclusiv pentru produsele de bază. Însă nu tot timpul aveai și garanția că mai găsești ceva pe rafturi.
Maia Bondici, jurnalistă Euronews: „Sucuri, banane, portocale, dulciuri. Sunt lucruri pe care acum le găsim la fiecare pas acum. În comunism însă, erau o raritate. Până și electricitatea părea un lux uneori. Curentul se lua atât de des, încât românii erau echipați cu lanterne și lumânări, măcar copiii să-și poată face temele seara.”
Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie: „Nicolae Ceaușescu a luat hotărârea fermă de reducere accelerată a consumului domestic în general, fie că vorbim despre consum, consumul populației sau consumul industrial intern, de reducere a investițiilor în infrastructura socială a țării.”
„Visam că există o altă lume, mai bună, mai corectă.”
Șerban Pavlu, actor: „Am trăit până la 14 ani uitându-mă hipnotizat la o etichetă de ciocolată din străinătate sau la o haină, visând doar că există o altă lume, mai bună, mai corectă, până la urmă mai îmbelșugată, spre care noi nu o să putem niciodată avea acces și că vom muri așa în negura asta care domnea peste tot.”
Nu de puține ori, simpla supraviețuire însemna să mai „subtilizezi” câte ceva de la muncă, lucruri pe care fie le păstrai, fie le dădeai la schimb. Cei care lucrau în brutării mai duceau și acasă sau făceau troc cu alți oameni care lucrau de exemplu în fabrici de carne.
Mitul abundenței din comunism rămâne doar asta. Un mit. O spune Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie din București. În realitate românii au îndurat foamea și frigul ca Ceaușescu să își îndeplinească marele vis: achitarea datoriei.
„Nu e de mirare că mai mult de jumătate din această industrie a dispărut.”
Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie: „Această returnare înainte de termen a datoriei a avut efecte catastrofale asupra dezvoltării, inclusiv economice a României, producând o criză tehnologică fără precedent, din care economia socialistă României nu și-a mai revenit niciodată. Așa că nu este de mirare când, la începutul anilor 90 mai mult de jumătate din această industrie a dispărut.”
Sărăcia a fost o unealtă prin care românii au fost ținuți obedienți. Iar acolo unde poporul nu s-a supus, s-a luat cu forța. Colectivizarea. Statul comunist a smuls din mâinile țăranilor terenurile agricole private. Ce era odată doar al tău, acum era al statului.
Cătălina Andrieș este fondatoarea muzeului comunismului din Capitală. În fiecare zi, le reamintește celor care îi trec pragul cum arăta de fapt viața românilor în urmă cu câteva decenii.
Cătălina Andrieș, fondator muzeul comunismului București: „Fiecare familie primea o cartelă pentru alimentele de consum generale făină, ulei, zahăr, pâine. În majoritatea țării era cartelă de pâine, adică nu puteai să-ți iei cât ai nevoie, trebuia să-ți iei atât cât îți impuneau ei. Problema nu este doar existența cartelei, problema este că nu se găsea nimic, adică nici măcar nu-ți puteai lua ceea ce era pe cartelă. Iar în momentul în care se aducea la magazin ceva, toată lumea se strângea la coadă.”
Cu totul altceva era prezentat oficial. În fiecare zi la televizor românilor li se arătau astfel de imagini de la vizitele celebre ale lui Ceaușescu.
Țara părea că are o producție de neimaginat. Planurile cincinale au rămas în legendă prin îndeplinirea lor în... mai puțin de cinci ani.
Reporter: „Era mai bine în comunism?”
Locuitor din București: „Da. Din punctul meu de vedere în unele privințe, da.”
Reporter: „De ce?”
Locuitor din București: „Cum de ce? Pentru că aveai un loc de muncă asigurat. Pentru că aveai o casă cât de cât asigurată.”
Oamenii erau strămutați acolo unde era nevoie de ei. Luați de la case, din sate și comune și mutați în blocurile ca niște cutii de chibrituri gri. Iar faptul că toată lumea avea un loc de muncă era pentru că nu aveai voie să fii șomer. Dar nici să fii antreprenor. Te duceai unde te trimitea statul, indiferent că îți plăcea sau nu. Totul era propagandă. În realitate, vitrinele magazinelor erau pline doar la vizitele oficiale. În rest, cozi nesfârșite în fața ușilor de fiecare dată când se zvonea că a ajuns vreun produs pe rafturi.
Cătălina Andrieș, fondator muzeul comunismului București: „Unele produse erau de lux deja. Untul, de exemplu, cașcavalul, salamul nici nu zic. Găseam parizer. Îmi aduc aminte foarte clar de parizer și de marmelada aceea.”
Așa zisa epocă de aur a României rămâne o utopie.
Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie: „Dacă este să raportăm performanțele de consum și inclusiv cele de dezvoltare industrială, agricolă, infrastructurală, umanitară ale României, din această așa-zisă perioadă de aur, trebuie spus faptul că România era era statul cel mai puțin dezvoltat din regiune,inclusiv in aceasta perioada de succes economic.”
