Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, a explicat că majorarea tarifului pentru o călătorie cu metroul la 7 lei este determinată de creșterea costurilor cu energia electrică, care ar fi ajuns la aproximativ 160%.
Scumpirea va intra în vigoare începând 1 mai 2026, iar ordinul a fost semnat de ministru în ultima zi de mandat. Șerban a precizat că Metrorex este administrată de un Consiliu de Administrație și că documentul i-a „ajuns la mapă”, subliniind totodată că decizia aparține conducerii companiei, care și-o asumă.
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, despre scumpirea călătoriilor cu metroul:
„Până la urmă, ministrul nu conduce Metrorexul. Metrorexul este condus de Consiliul de Administrație în primul rând. A fost o propunere a Consiliului de Administrație, a urmat toți pașii procedurali, mi-a ajuns la mapă, am semnat acel ordin. Mai mult, tot obișnuiesc unii să ne acuze că facem tot felul de chestii, să blocăm orice reformă, vă spun că, de la ultima creștere a prețului pe călătorie până acum, energia electrică a crescut cu 160%. Urma să fiu acuzat a doua zi că blochez, că îngreunez activitatea Metrorexului. E o decizie pe care și-au asumat-o cei din conducere cu Consiliul Adminstrației”.
Metrorex ceruse de mai mult timp majorarea tarifelor, invocând creșterea cheltuielilor. Compania primește în 2026 o subvenție de 761 milioane de lei, în scădere față de 873 milioane de lei în 2025.
În prezent, o călătorie costă 5 lei, însă odată cu scumpirea, vor crește și celelalte tarife:
- Cartela de 24 de ore va crește la 18 lei, de la 12 lei
- Abonamentul lunar va crește la 140 de lei, de la 100 de lei
