Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Declarațiile și acțiunile lui Evgheni Prigojin care l-au mâniat pe Vladimir Putin și i-au sfidat puterea

Evghenii Prigojin și-a pierdut viața după ce avionul său ar fi fost doborât în apropiere de Moscova. Însă această situație pare să fi pornit de la acea rebeliune militară a grupului pe care îl conduce, potrivit experților. Cel poreclit „bucătarul lui Putin” s-a transformat, după rebeliune, din unul dintre cei mai obedienți oameni ai lui Putin, în cel mai vocal critic al Kremlinului.

Oficialii ruși au confirmat că Evgheni Prigojin se afla în avionul prăbușit în apropiere de Moscova

Grupul Wagner, fondat de Prigojin ca o armată privată, operează în mai multe țări, în special în cele din Africa și se confruntă constant cu acuzații de tortură, ucidere fără discernământ și jaf. Despre Wagner a început să se vorbească din 2014. Mercenarii au fost trimiși atunci în Ucraina, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea. Acolo, ei ar fi fost implicați în mai multe lupte, precum cele în care a fost distrus aeroportul din Lugansk.

Apoi, acești luptători au fost trimiși în Siria. Se crede că ei au participat activ la primul și al doilea atac asupra Palmyrei, în 2016 și 2017. În acea perioadă, în presa independentă din Rusia a fost publicat un clip video în care presupuși mercenari îl torturează pe un soldat sirian care a dezertat din armată. După luptele din Siria, s-a vorbit mult de cruzimea mercenarilor ruși. Potrivit unor surse, ei au fost implicați și în lupte și în Libia și Sudan.

În timpul luptelor pentru cucerirea orașului ucrainean Bahmut, Prigojin i-a acuzat pe capii armatei ruse că nu furnizează grupului Wagner suficient armament și că nu sunt capabili să conducă războiul. Evgheni Prigojin îi viza pe Serghei Șoigu, care este ministru al Apărării și Valeri Gherasimov, care este șeful Statului Major General. Prigojin a subliniat că, în ciuda acestor neajunsurii, grupul Wagner a reușit cele mai mari succese pe câmpul de luptă din Ucraina.

"Acești băieți sunt luptători Wagner, care au murit astăzi. Sângele e încă proaspăt! Sunt tații cuiva, sunt fiii cuiva! Iar cei care nu ne livrează echipament militar vor ajunge în iad", spunea Prigojin, în timpul luptelor dure pentru cucerirea orașului Bahmut, arătând spre o grămadă de cadavre dintr-o încăpere.

Prigojin spunea că șefii armatei îl mint pe Putin

De ceva timp, Kremlinul nu mai ascunde că a trimis mercenari în Ucraina, după declanșarea războiului din 24 februarie 2022. Evghenii Prigojin a racolat și pușcăriași pentru a-și completa trupele. În ultimele luni, el și-a atribuit mai multe victorii pe frontul din estul Ucrainei și a criticat dur conducerea Ministerului Apărării de la Moscova.

"Conducerea Ministerului Apărării îl minte pe președintele Putin. Președintele primește rapoarte care în niciun caz nu corespund adevărului. Pe nimeni nu a interesat care va fi costul victoriei. Atunci când am ajuns noi pe front, nici nu putea fi vorba de victorie. Acest război a fost necesar pentru ca o gașcă de mizerabili să aibă parte de triumf, să-și facă PR și să arate ce armată puternică are. Și pentru ca Șoigu să primească grad superior", a fost una dintre declarațiile lui Prigojin.

Din acest motiv, Evgheni Prigojin a justificat rebeliunea grupului Wagner, cu intenția de a-i detrona pe cei doi.

Nu există date oficiale despre câți membri numără gruparea Wagner și nici despre câți au murit până acum pe frontul din Ucraina. Evghenii Prigojin susține că are 25 de mii de oameni în subordine, dar informația nu poate fi confirmată din surse independente.

Organizația Națiunilor Unite îi acuză pe mercenarii Wagner de comiterea mai multor crime în Republica Centrafricană, printre care violuri, jafuri, precum și încălcări grave ale drepturilor omului. Gruparea a fost supusă sancțiunilor în țări din Uniunea Europeană, unde Wagner a fost acuzat de subminarea integrității teritoriale a Ucrainei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE