Curmalele chinezești și cartoful dulce din Coreea, noile culturi de la Dăbuleni. Expert: Putem să cultivăm și avocado

Fasolița și arahidele din America de Nord, cartoful dulce din Coreea și curmalele chinezești sunt doar câteva din soiurile noi de legume și fructe care sunt experimentate la Stațiunea de Cercetare a Culturilor pe Nisipuri din Dăbuleni.

Schimbările climatice care au ca efect extinderea solurilor nisipoase impun culturi noi, pentru că cele tradiționale, precum porumbul, floarea soarelui, fasolea, caisele sau merele sunt compromise aproape în fiecare an. În schimb, cele noi rodesc bine și le asigură un profit considerabil fermierilor.

Aurelia Diaconu, director stațiunea Dăbuleni: „Este de două ori vitamina C, de 50 de ori mai concentrată decât într-un fruct de măr și de două ori mai concentrat în ceea ce privește conținutul de zahăr, ceea ce îl face mai ușor de păstrat și mâncăm un volum mai mic, două-trei curmale, ne asigură necesarul de vitamina C”.

Dăbuleni, de la pepeni la culturi asiatice

Curmalele chinezești de la Stațiunea de Cercetare a Culturilor pe Nisipuri din Dăbuleni câștigă teren în fața clasicelor mere, pere sau caise. Cercetătorii spun că este nevoie de soiuri noi, care să facă față condițiilor climatice actuale.

Aurelia Diaconu, director stațiunea Dăbuleni: „Așa cum am ajuns să cultivăm cartof dulce, curmal chinezesc, putem să cultivăm și avocado, dacă se pretează. Nu cred că se substituie una pe alta. Este loc și cerințe sunt pentru toate speciile - și pentru speciile tradiționale și pentru speciile noi.”

Plantarea de arahide, soluție pentru revigorarea solului

Specialiștii din cadrul Stațiunii de Cercetare din Dăbuleni spun că - pe termen lung - trebuie regândite și împăduririle. Asta pentru că speciile noi, cum sunt curmalul sau arahidele, îmbunătățesc proprietățile solului și microclimatul.

Dima Milica, cercetător Stațiunea Dăbuleni: „Arahidele provin din zonele, calde dar au fost introduse în țara noastră. Valorifică foarte bine pe solurile nisipoase, fiind o specie leguminoasă, lasă solul bogat în azot, după recoltare lasă o cantitate impresionantă de azot în sol. Aici avem soiul Viviana care are o capacitate de producție ridicată, ajungând până la 2.800 de kilograme de păstăi pe hectar”.

Cartoful dulce, producție și de 20 de tone

Fasolița, originară din America de Sud, poate înlocui și ea cu succes fasolea și soia. Iar o altă cultură care prinde din ce în ce mai bine la noi este cartoful dulce, care le poate aduce fermierilor profituri însemnate.

Aurelia Diaconu, director stațiunea Dăbuleni: „Dacă ne profilăm pe cartof dulce, la care se pot obține 20 tone de producție de cartof dulce, comparativ cu grâul care în aceleași condiții de irigare nu depășește două tone.”

Acum cercetătorii de la Dăbuleni experimentează culturile intercalate. Practic, între rândurile de curmali pun cartof dulce, arahide și fasoliță. Împreună, aceste culturi scad temperatura solului cu 7-8 grade, chiar și în perioadele caniculare.

Alin Paraschiv, șef laborator Stațiunea de Cercetare Dăbuleni: „Și la munte și la câmpie. Deja în Transilvania sunt semne că se comportă foarte bine. De asemenea, pe partea de vest a țării. Spunem noi că sunt șanse foarte mari să avem cartof dulce, cel puțin cartof dulce românesc cultivat în aproape toate zonele țării, mai puțin zona montană, bineînțeles.”

Printre localnici, părerile sunt împărțite... unii sunt curioși să încerce noile soiuri exotice, alții renunță mai greu la gusturile cu care s-au obișnuit.

Localnic din Dăbuleni: „Roșii sunt cele mai bune, cu ceapă, un pic de ulei. Da, vechiile culturi sunt cele mai bune.

Localnică din Dăbuleni: „Nu le-am încercat până acum, dar să știți că aș fi interesată. De noutăți, în general, sunt interesată. Cred că sunt ok. Și am înțeles că s-au adaptat foarte bine zonei noastre.”

Localnic din Dăbuleni: Până or ajunge să producă venituri, adică să facă şi bani acele culturi, sunt cred că în stadiul de cercetare, la stațiunea de cercetări, dar oamenii merg tot pe ceea ce ştiu. Pe tradiţional, pe pepeni.”

La Stațiunea de Cercetare a Culturilor pe Nisipuri din Dăbuleni sunt experimentate și alte specii cum ar fi fistic, banana nordului, kaki sau kiwi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE