Marea Neagră se schimbă, iar în apele sale apar tot mai multe specii care, până acum, nu erau întâlnite în mod obișnuit aici. Pești din zone mai calde ajung în bazinul Mării Negre și reușesc să se adapteze noilor condiții. Una dintre explicații este schimbarea climei: temperatura apei crește, iar debitul mai scăzut al Dunării favorizează o salinitate mai mare în anumite zone.
Două specii noi de pești exotici au fost descoperite doar în acest an.
Mădălina Galațchi, cercetător INCDM: În engleză are denumirea de stavrid alb, așa se traduce. Este o specie nouă, care a mai fost semnalată anul trecut pe coasta bulgară și pe coasta turcească. În schimb, pe coasta românească este primul an în care observăm această specie. Mai avem o specie care este întâlnită tot mai des de pescari. Se numește peștele-pescar.
Noi specii, adaptate după scăderea nivelului Dunării
2025 a fost anul în care a fost semnalată prezența peștelui de stâncă, sebasta, venit din Atlanticul de Nord, iar în 2024 două specii de smarid de Mediterană. Fenomenul este pus de specialiști pe seama încălzirii globale care a dus la creșterea temperaturii apei mării. Și debitul scăzut al Dunării a contribuit la crearea unui mediu propice pentru specii noi care ar putea să se adapteze ușor.
Victor Niță, cercetător INCDM: Dacă necesitatea pentru o salinitate crescută este un factor critic, probabil că nu vom avea populații abundente. Dacă însă ele genetic tolerează și ape ceva mai salmastre, este posibil ca în câțiva ani o specie ajunsă la litoralul românesc să se instaleze și să se reproducă, să creeze populații locale.
Sorin Mănăilă, pescar: În funcție de salinitate o să vedem ritmul de creștere pentru că exemplarele acestea care au fost găsite nu au fost niște exemplare mari. El poate să crească sau poate, cum este vongola, să nu se dezvolte așa de mult cum este în Mediterană sau la ocean.
Și specii autohtone dispărute în ultimii ani din apele noastre au început să fie semnalate din nou.
Valentin Marcoci, scafandru: Șoricelul de mare e foarte rar. L-am văzut de două ori până acum. E un pește micuț. Hiena e un pește destul de rar, nu e un pește pe care să îl vedem des.
Peștii semnalați recent vor intra în atlasul Institutului de Cercetări Marine din Constanța care cuprinde acum 85 de specii autohtone sau ajunse în Marea Neagră din alte zone.
