Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în aproape toată țara. Județele ocolite de vremea rea

Publicat de: Euronews

Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, grindină, dar și vijelii. În unele zone, cantitățile de apă vor depăși chiar și 70 de litri pe metrul pătrat.

Avertizarea este valabilă, începând de duminică, la ora 12:00, până luni, la ora 22:00.

”La munte, în Oltenia, Muntenia, Moldova, zona continentală a Dobrogei și local în Transilvania și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp”, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.

Canicula nu se dă, însă, bătută și revine săptămâna viitoare.

”Până spre jumătatea săptămânii, vorbim de o vreme apropiată de ceea ce ar trebui pentru această dată. O vreme normală, cu temperaturi maxime între 25-31 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul și sudul României.

Circa 27 de grade se vor înregistra pe litoral.

De la jumătatea săptămânii, așteptăm un proces de încălzire în cea mai mare parte a țării. Joi și vineri se va înregistra apogeul acestei încălziri, cu valori maxime de 36-37 de grade în vestul și sudul țării.

Spre weekendul următor, tendința este de răcorire.

Din punctul de vedere al ploilor, astăzi, doar pe arii restrânse în sud-vest sunt așteptate ploi slabe. După-amiază, la munte și în sud-est, nord-est, aceste ploi scurte de vară, pot fi însoțite cu posibile descărcări electrice și cu ușoare intensificări ale vântului”, a precizat Diana Giurgiu, meteorolog ANM.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE