Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Corespondentă de război de la 17 ani, decorată de Zelenski și supraviețuitoare a unui atac. Kateryna Kusmarova a explicat cum e viața pe front

Are doar 21 de ani și se află pe frontul din Ucraina de când avea 17. Se numește Kateryna Kusmarova și este corespondentă de război, în ciuda vârstei și a faptului că este o tânără femeie sau mai degrabă adolescentă. În studioul Euronews, Kusmarova a povestit ce a marcat-o în acest conflict cu Rusia și cum reușește să împace misiunile de corespondent de război cu studiile de la facultatea de drept.

Ea este sublocotenent în rezervă, cu studii de elită în drept militar, iar acțiunile sale l-au determinat pe Volodimir Zelenski să-i ofere o medalie prețioasă chiar de Ziua Independenței Ucrainei.

Poveste ei este demnă de un film. A supraviețuit unui atac direct cu dronă kamikaze asupra mașinii în care se afla în timp ce relata din mijlocul războiului, iar sufletul îi este încărcat de ororile văzute.

  • „Nu am spus nimănui vârsta mea”.
  • „Voiam să intru la Facultatea de Drept, apoi a început războiul și a trebuit să fac ceva pentru țara mea.”
  • „Copiii noștri studiază în Harkov, în subteran”.
  • „M-am dus în Kursk. Localnicii ruși mi se adresau în limba ucraineană. Vă puteți imagina? Dați-ne un culoar verde”
  • „E foarte important să studiez dreptul militar, avem nevoie de un tribunal acum, nu când se va termina războiul, pentru ca rușii să plătească și să fie condamnați deja.”

Kateryna Kusmarova, corespondent de război la 21 de ani

Kateryna Kusmarova, corespondent de război: „Orașul meu, Harkov, este la aproximativ 20 km de granița cu Rusia. În fiecare zi este sub atac. Ei încearcă să arate orașul ca pe un safari, vânează civili cu drone. Chiar și civilii se confruntă zilnic cu atacuri. Dacă ne referim la soldați, acum avem o zonă gri mai largă, iar dacă te afli în infanterie, trebuie să stai într-o poziție, pentru că este mai dificil să ajungi spre linia frontului. Nu putem ajunge acolo cu mașini, trebuie să mergi pe jos kilometri întregi ca să ajungi la acele poziții de siguranță de pe front.

Ca și corespondent de război, am 21 de ani, iar când a început războiul, aveam 17 ani și am început meseria asta. Sigur că nu am spus nimănui vârsta mea, pentru că cine ar aduce un copil în această poziție? Mă pregăteam de absolvire, voiam să intru la Facultatea de Drept, deja trecusem toate examenele, apoi a început războiul la scară mare și nu am avut de ales, a trebuit să fac ceva pentru țara mea. A fost datoria mea.

În ultimii patru ani, am avut călătorii peste tot pe linia frontului. După ce rușii au distrul barajul de la Nova Kahovka, am ajuns și acolo și chiar și în regiunea rusă Kursk.

A fost un incident anume, pentru că ei au încercat în mod repetat să mă ucidă pe mine și pe echipa mea. Trebuie să știți că presa reprezintă o amenințare și o țintă pentru ruși. În acea zi, mă întorceam de la o poziție unde se afla o brigadă cunoscută în Ucraina. Ne întorceam de acolo, eu stăteam pe scaunul din dreapta-față și îmi aduc aminte de o explozie în fața mea și o lumină puternică ce s-a manifestat chiar în fața mașinii. Comandantul și echipa noastră au reușit să ne scoată de acolo și ne-au salvat viețile, iar apoi s-au întors să recupereze fragmente din acele drone.”

​Remus Cernea, corespondent de război: „Ne-am întâlnit pe linia frontului, în orașul Kupiansk, care este chiar pe linia frontului. Noi eram acolo cu misiunea de a evacua civilii care locuiau acolo. Este foarte periculos să îndeplinești asemenea misiuni, pentru că rușii țintesc jurnaliști, țintesc ambulanțe, mașini ale civililor, încearcă să ucidă pe oricine, indiferent dacă ești militar sau civil. Aceste misiuni sunt destul de periculoase. Am realizat un interviu în 2023, când ne-am cunoscut pe linia frontului, cu colega mea, și ne-am mai întâlnit și cu alte ocazii, în alte zone destul de aproape de linia frontului. Acesta este războiul, moartea e peste tot. (...) Oamenii trebuie să integreze cumva experiența războiului în viața lor de zi cu zi. Știți că ei merg în continuare la școală, la serviciu, există și plimbări prin parc sau pe străzi, dar câteodată chiar și parcurile sunt ținta dronelor sau a rachetelor.”

  • După anchetele pe care le-a făcut în regiunea rusă Kursk, FSB i-a deschis dosar penal și a pus-o pe lista de urmărire internațională.

Viața printre cadavre și cum a ajuns Kateryna în regiunea rusă Kursk

​Kateryna Kusmarova, corespondent de război: „Copiii noștri studiază în Harkov, în subteran, pentru că am avut un incident, o tragedie foarte mare acum câteva zile, când o rachetă rusească a lovit o clădire și a ucis un copil de doar un an.”

Remus Cernea, corespondent de război: „Nu este timp să mergi în subteran să te adăpostești, pentru că rachetele vin în mai puțin de un minut. Uneori, dronele vin de nicăieri și uneori impactul poate dura doar câteva secunde. În Harkov, acum, pot trimite acele drone FPV mici, care pot ucide oameni în mașini sau pe străzi. Atunci când aceste drone apar, nu ai timp să te adăpostești, sunt doar câteva secunde.”

​Kateryna Kusmarova, corespondent de război: „A fost o experiență interesantă când m-am dus în Kursk. Știam că lucrez sub amenințarea pericolului constant, iar localnicii ruși mi se adresau în limba ucraineană. Vă puteți imagina? Le spuneau ucrainenilor: «Ajutați-ne, noi susținem Ucraina, dați-ne un coridor verde!»

Era o fată de 7 ani care spunea că mama ei a fost evacuată undeva în Rusia și a lăsat-o pe ea acolo în timpul atacurilor, iar soldații ruși și-au atacat propriii cetățeni, propriile orașe din regiunea Kursk.

Soldații noștri le-au arătat localnicilor documentare despre satele din Bucea și din alte zone, pentru că cetățenii ruși trăiesc ca într-o bulă, nu înțeleg ce se întâmplă din cauza propagandei. Iar soldații noștri ucraineni le-au arătat documentare despre orașe și masacre care au avut loc în Ucraina, precum cel din Bucha.”

Kateryna Kusmarova, medaliată de Zelenski. Semnăturile martirilor pe drapel, neprețuite

Kateryna Kusmarova, corespondent de război: „Anul trecut, mi-am depus jurământul și am primit gradul de ofițer. Am o medalie aici din partea președintelui Zelenski. Președintele mi-a dat-o de Ziua Independenței, anul trecut. A fost o onoare imensă pentru mine.

Este dificil, pentru că eu am gradul meu, am o educație militară și e destul de greu pentru că încerc să-mi continui studiile la Facultatea de Drept, la masterat. E dificil să mă pregătesc pentru examene, pentru că trebuie să pregătesc și alte lucruri. Există un mix aici, dar întotdeauna spun că aș prefera mai degrabă să fiu educată. Este foarte important acest lucru. Nu mi-am dorit să fiu jurnalistă, doar că este o datorie acum și încerc să fac ceva important. Este foarte important să studiez dreptul militar, avem nevoie de un tribunal acum, nu când se va termina războiul, pentru ca comandanții ruși să plătească și să fie condamnați deja.

Acesta este spiritul Ucrainei: nu vorbim de o înghețare a conflictului, ci trebuie să ajungem la granițele de dinainte, trebuie să oprim mașinăria de război rusească. Granițele din 1991, sigur că și la Crimeea; ne dorim să bem cafea în Crimeea, cum a spus și Budanov.”

Pe lângă medalia primită de la Zelenski, Kateryna a adus cu ea un obiect și mai de preț. Un steag cu semnăturile unor militari ucraineni, dintre care mulți au murit. După ce l-a arătat la cameră, l-a dus la piept și l-a ținut strâns în dreptul inimii.

VEZI GALERIA
4 imagini

Kateryna Kusmarova, corespondent de război: „Aici am semnăturile ucrainenilor începând cu 2022, vorbim inclusiv de martiri. Aici e semnătura unui martir, care a scris așa: «Mă ofer în mâinile lui Dumnezeu». M-a binecuvântat. El a murit, din păcate, e un erou. Și sunt multe astfel de povești. Este foarte dificil. Vorbești cu o persoană care îți spune, în urmă cu câteva zile, despre planurile sale, ce țară vrea să viziteze, iar câteva zile mai târziu afli că acea persoană a fost ucisă. E foarte dificil.

Am o experiență, o poveste care îmi vine acum în minte. Este de când a avut loc evacuarea din Luhansk după a doua ofensivă rusească, în 2024. Noi am participat la acel proces de evacuare, a fost dificil, pentru că orașul era deja încercuit și, împreună cu voluntarii, am ajuns în oraș să evacuăm civili. Străzile din preajmă erau deja ocupate de forțele ruse, auzeam armele lor automate. Iar singurul drum care mai era și care ne mai permitea să părăsim orașul se afla sub focul tancurilor rusești. În acea zi am evacuat un om în vârstă chiar de lângă militarii ruși, pentru că au venit la casa lui, omul a refuzat să le deschidă rușilor, ei l-au împușcat în mână, dar l-au lăsat acolo și am reușit să-l evacuăm. Am multe asemenea povești.

Mai am o poveste cu un băiat. Se afla pe teritoriul ocupat de ruși, avea 17 sau 18 ani, și-a adunat ultimii bani din bursă pentru brigada Azov și a fost trimis într-o temniță; nu mai am informații acum despre el, dar rușii au luat un copil și l-au băgat în închisoare pentru o asemenea faptă.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE