Reprezentanți ai Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și ai Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA) vor discuta despre infrastructurile viitorului, competitivitatea economică și reziliența climatică.
Peste 70 de experți, lideri de business, reprezentanți ai instituțiilor internaționale și factori de decizie se reunesc pe 14 octombrie, la Palatul Parlamentului, pentru cea de-a cincea ediție a Climate Change Summit. Evenimentul va aduce împreună peste 1.000 de participanți pentru a discuta despre modul în care România și regiunea pot construi economii, infrastructuri și comunități mai competitive și mai reziliente în fața riscurilor climatice și geopolitice.
Infrastructurile viitorului: de la energie și apă la finanțare, date și tehnologie
Tema ediției din acest an, „Infrastructurile viitorului”, extinde conversația dincolo de infrastructura fizică. Summitul va aborda atât sistemele esențiale pentru funcționarea economiei: energie, apă, mobilitate, orașe, agricultură și producție, cât și infrastructurile care susțin tranziția: finanțare, date, cercetare, tehnologie, competențe și colaborare instituțională.
Printre invitații internaționali se numără Gianpiero Nacci, Managing Director, Climate Strategy and Delivery în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare; Juliette Lassman, Policy Analyst in Water Governance & Circular Economy în cadrul OECD; Esteban Arriaga Miranda, CEO al European Food Banks Federation - FEBA; Manon Mura, Associate Director, Investor Relations Europe în cadrul Forests Now; și Boyana Achovski, CEO al ATMIX și fost secretar general al Gas Infrastructure Europe.
Raportul „Starea Climei 2026”, prezentat în premieră
Unul dintre momentele importante ale ediției va fi prezentarea în premieră a raportului „Starea Climei 2026” pentru România, realizat de cercetătorii InfoClima. Raportul va oferi o imagine actualizată asupra schimbărilor climatice observate în România și asupra riscurilor care trebuie integrate în politicile publice, în planificarea economică și în strategiile companiilor.
„În urmă cu cinci ani, schimbările climatice erau încă tratate frecvent ca o temă separată de economie. Astăzi, competitivitatea, securitatea energetică, accesul la reurse, reziliența orașelor și capacitatea companiilor de a gestiona riscurile fac parte din aceeași conversație. La această ediție mutăm accentul de la intenții la infrastructură: ce trebuie să construim, cum finanțăm transformarea și cum colaborăm pentru ca România și regiunea să fie pregătite pentru următorul deceniu”, declară Roxana Cojocaru, director executiv al Social Innovation Solutions, organizatorul Climate Change Summit.
Două scene pentru perspective globale și soluții aplicate în România
Programul din 14 octombrie va fi organizat pe două scene. Blue Stage - Global Perspective va reuni discursuri și conversații internaționale despre știință, date și finanțare, riscuri climatice și geopolitice, soluții și inovare. Green Stage - Regional Impact va aduce discuția mai aproape de realitatea economică și instituțională din România, prin paneluri și mese rotunde dedicate colaborării dintre sectorul public, companii, finanțatori, cercetători și organizații civice.
Agenda va include conversații despre infrastructurile circulare și folosirea responsabilă a resurselor, capitalul necesar unei economii verzi și competitive, potențialul României în domeniul green deeptech și integrarea capitalului natural în planificarea economică și dezvoltarea infrastructurii. Vor fi analizate, de asemenea, mecanisme de finanțare precum creditele pentru biodiversitate și instrumentele de blended finance, precum și viitorul economiei românești în contextul tranziției verzi.
BRD: tranziția verde, o condiție a competitivității economice
BRD – Groupe Société Générale, partenerul fondator al Climate Change Summit, susține încă de la prima ediție dezvoltarea unei platforme în care mediul privat, administrația, comunitatea științifică și societatea civilă pot construi răspunsuri comune la provocările climatice.
“Credem în valoarea colaborărilor care apar între organizații și comunități uneori diferite ca dimensiune, influență sau obiective, dar unite de aceeași nevoie de a găsi soluții. La cea de-a cincea ediție a Climate Change Summit, suntem mândri că am reușit să facem din acest eveniment un loc în care dialogul și schimburile de experiență transformă ideile și preocupările comune în proiecte care se concretizează”, a spus Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.
Climate Change Summit Week: conversația continuă dincolo de scena principală
Evenimentul principal din 14 octombrie face parte din Climate Change Summit Week, o serie de întâlniri și experiențe care extind conversația dincolo de scena de la Palatul Parlamentului.
Pe 15 octombrie, programul include un Executive Breakfast și un eveniment la CERC, cu Alexandra Davidsson, co-fondatoarea Circular Monday și speaker în cadrul evenimentului principal al Summitului.
Pe 16 octombrie, ECOIND Open Day invită participanții să descopere, printr-un tur ghidat, activitatea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială. În aceeași zi, THINK, organizat la V7 Startup Studio Opera împreună cu ARDOR și Rethink Romania, propune o dezbatere în stil Oxford despre tehnologie, comunități, leadership, politici publice și alegerile care vor defini infrastructurile viitorului.
Pe 17 octombrie, săptămâna continuă cu un Community Breakfast și cu UNITE, organizat împreună cu Slow Life la Roaba de Cultură. UNITE aduce la aceeași masă antreprenori, studenți, community builders, comunități sportive și oameni interesați de un stil de viață mai conștient, cu accent pe conexiuni și colaborări care pot continua dincolo de Summit.
Acces gratuit, pe baza înscrierii
Accesul general la conferința de pe Blue Stage este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii și a confirmării din partea organizatorilor. Înscrierile și informațiile despre toate opțiunile de acces sunt disponibile pe climatechange-summit.org/tickets.
Despre Climate Change Summit
Climate Change Summit 2026 este organizat de Social Innovation Solutions, împreună cu BRD Groupe Société Générale, în calitate de Founding Partner. De asemenea, ediția aniversară este susținută de PPC, Energy Partner, Regina Maria, Health Partner, Heildeberg Materials, Industry Partner și de partenerii de la Bayer, RetuRO, Ursus Breweries, PPC Renewables, PPC Blue, Rețele Electrice, European Climate Foundation, Carbon Expert, alături de Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, Costa Coffee, Mobexpert, Networking Partners, Radisson Blu, Bucharest, Accommodation Partner și V7, Slow Life, OTOTO, FRUFRU, Rethink Romania, Community Partners.
Despre Social Innovation Solutions (SIS)
Social Innovation Solutions (SIS) este o organizație activă în Europa Centrală și de Est, care accelerează transformarea Europei Centrale și de Est către o regiune rezilientă, competitivă și pregătită pentru viitor.
SIS derulează programe educaționale și de sprijin dedicate sustenabilității, inovării și antreprenoriatului, printre care Future Lab, Academia de Sustenabilitate, Transformator, sau Business Forward. Prin aceste inițiative, SIS susține peste 30.000 de IMM-uri, ONG-uri, Institute de cercetare, universități și lideri de business din România și alte cinci țări din regiune, iar prin platforme precum Climate Change Summit și parteneriate între sectoarele public, privat și non-profit, SIS dezvoltă soluții menite să reducă decalajele și să contribuie la tranziția verde a regiunii.
Despre BRD Groupe Société Générale
BRD face parte din Société Générale, o bancă europeană de prim rang și un actor major în economie de peste 160 de ani. Grupul Société Générale are 110.000 de angajați care servesc peste 27 de milioane de clienți în 58 de țări din întreaga lume și operează prin trei linii de business complementare, care integrează oferte ESG pentru toți clienții săi:
• Retail banking în Franța, private banking și asigurări
• Global banking și soluții pentru investitori
• Mobilitate, retail banking internațional și servicii financiare
BRD Groupe Société Générale este partener fondator al Climate Change Summit, susținând acest demers nu doar ca sponsor, ci și ca actor implicat direct în tranziția sustenabilă a economiei românești.
BRD – Groupe Société Générale este un actor activ în tranziția sustenabilă a economiei românești, asumându-și un rol strategic în promovarea finanțărilor verzi și a practicilor responsabile. La sfârșitul primul trimestru al anului 2026, producția de finanțări sustenabile, cumulată din 2021, a atins 2,36 miliarde EUR.
În luna mai a acestui an, BRD a lansat, în premieră pe piața românească, ”Calea BRD”, un program dedicat susținerii și accelerării antreprenoriatului feminin, proiect construit în cadrul acordului cu International Finance Corporation, care vizează finanțarea proiectelor sustenabile cu impact în România. Noua platformă este concepută ca un ecosistem integrat care răspunde nevoilor femeilor-antreprenor, combinând soluțiile financiare cu accesul extins la know-how, instrumente practice și comunități relevante pentru antreprenoriatul feminin.
