Suspectul implicat în asasinarea unei senatoare din Minnesota și rănirea altuia avea legături cu organizații evanghelice și se prezenta online ca expert în securitate, cu activitate în Europa de Est, Fâșia Gaza și Africa, potrivit declarațiilor sale publice și informațiilor obținute din surse oficiale.
Sute de polițiști au fost mobilizați într-o suburbie a orașului Minneapolis, în căutarea unui bărbat care, potrivit autorităților, s-ar fi dat drept ofițer de poliție și i-a împușcat pe cei doi parlamentari democrați. Autoritățile l-au identificat ca suspect pe Vance Boelter, un bărbat alb, în vârstă de 57 de ani și au cerut ajutorul populației pentru a-l localiza.
Autoritățile au făcut publică cea mai recentă fotografie a suspectului, în care acesta poartă o pălărie bej de cowboy. Imaginea a fost înregistrată duminică dimineață în orașul Minneapolis.
Drew Evans, șef al Biroului de Investigații Criminale din Minnesota: „Nu încercați să vă apropiați de el. Considerați-l înarmat și periculos și sunați la 911 imediat. Ultima dată a fost văzut în această dimineață, purtând o pălărie de cowboy de culoare deschisă, o cămașă sau haină cu mâneci lungi de culoare închisă, pantaloni deschiși la culoare și o geantă închisă la culoare.”
Hollies J. Winston, primarul orașului Brooklyn Park: „Vreau să le reamintesc oamenilor să se informeze din surse credibile, precum forțele de ordine, și să evite răspândirea de informații false. De asemenea, îi rog pe toți să urmeze indicațiile poliției atunci când acestea sunt clare și specifice.”
Din informațiile analizate de Reuters, Boelter se prezenta drept un pastor creștin, expert în securitate cu experiență în Orientul Mijlociu și Africa, și fost angajat în companii de servicii alimentare. El susținea că este directorul general al unei organizații cu sediul în Republica Democrată Congo. Împreună cu soția sa, Jennifer, conducea și o firmă de securitate care oferă exclusiv servicii de pază armată. Momentan, aceste informații nu au fost confirmate de autorități.
Drew Evans, șef al Biroului de Investigații Criminale din Minnesota: „Întrebarea a fost despre nivelul de sofisticare al suspectului, având în vedere că deținea o firmă de securitate. Nu pot intra în detalii privind ancheta, dar investigăm toate aceste aspecte. Suntem conștienți de legăturile la care ați făcut referire, iar echipa le va analiza — poliția din Brooklyn Park, alături de partenerii statali, locali și federali. Dacă acesta activa într-un astfel de domeniu, este probabil să fi fost familiarizat cu unele tactici, dar vom analiza în profunzime acest lucru.”
Boelter fusese numit politic în același consiliu de dezvoltare a forței de muncă al statului ca și senatorul Hoffman, pe care l-a împușcat. Nu este clar dacă și cât de bine se cunoșteau și care a fost motivul crimelor.
Drew Evans, șef al Biroului de Investigații Criminale din Minnesota: „Este o anchetă foarte activă și dinamică, iar echipele de pe teren au adunat documente și informații pe parcursul zilei. Așadar, ar fi prematur să vorbim acum despre motivație, dar vom reveni cu informații când vom putea. Există o suprapunere în cadrul unor ședințe publice, la care au participat atât senatorul Hoffman, cât și suspectul. Dar nu știm dacă se cunoșteau personal sau care era natura relației”
Potrivit autorităților, după ce sâmbătă a deschis focul asupra poliției, suspectul a abandonat mașina cu care se deplasa și în care anchetatorii au găsit un „manifest” și o listă de nume ale mai multor parlamentari și oficiali.
La diferite momente, Vance Luther Boelter a susținut că lucrează în industria serviciilor alimentare. Alteori, a afirmat că conduce firme mari implicate în „situații de securitate” în străinătate, inclusiv în Africa, Europa de Est și Orientul Mijlociu, scrie USA Today.
Trecutul său este la fel de misterios ca și locul unde se află în prezent. FBI oferă o recompensă de până la 50.000 de dolari pentru informații care duc la arestarea și condamnarea lui Boelter, acum subiectul unei vaste operațiuni de căutare, fiind suspectul principal în asasinarea unui legislator din Minnesota, uciderea altei persoane și împușcarea a două alte victime.
Autoritățile din Minnesota spun că cred că Boelter s-a dat drept om al legii pentru a obține acces în casele victimelor, a făcut schimb de focuri cu poliția și a fugit pe jos din apropierea orașului Minneapolis.
David Carlson, 59 de ani, a declarat pentru Reuters că a împărțit o casă în Minneapolis cu Boelter timp de puțin mai mult de un an și că l-a văzut ultima dată vineri seara. Apoi, în jurul orei 6 dimineața, sâmbătă, a primit un mesaj de la Boelter.
„A spus că s-ar putea să fie mort în curând”, a spus Carlson, care a sunat imediat la poliție.
Carlson, care îl cunoaște pe Boelter din clasa a patra, a declarat că Boelter lucra pentru un centru de donare de ochi și că stătea în acea casă pentru că era aproape de locul de muncă. Carlson a spus că se simte trădat de Boelter și îndurerat pentru victime, adăugând: „Familia lui trebuie să treacă prin asta.”
Mesajul criptic trimis colegului său de casă este doar una dintre numeroasele întrebări fără răspuns care îl înconjoară pe Boelter. Oficialii au descris atacurile drept o asasinare motivată politic. Boelter, considerat înarmat și periculos, este căutat de autorități în urma „împușcăturilor țintite” din locuințele unor legislatori din Brooklyn Park și Champlin, două orașe suburbane învecinate. Împușcăturile i-au ucis pe deputata statală Melissa Hortman și pe soțul ei, Mark, și i-au rănit pe senatorul John Hoffman și pe soția acestuia, Yvette. Ambii parlamentari fac parte din Partidul Democrat-Fermier-Muncitor.
Șeful poliției din Brooklyn Park, Mark Bruley, a declarat că suspectul a făcut schimb de focuri cu poliția și a fugit pe jos din afara orașului Minneapolis. Bruley a mai spus că suspectul avea un SUV identic cu cele ale poliției, precum și o vestă, uniformă și echipamente care păreau oficiale.
Suspectul susține în online că a lucrat pentru companii globale
Boelter locuia chiar în afara orașului Green Isle, un oraș din Minnesota cu aproximativ 600 de locuitori, aflat la aproximativ o oră sud-vest de Twin Cities, a declarat primarul Shane Sheets pentru USA TODAY.
Green Isle este o comunitate mică, a spus Sheets. Boelter nu avea nicio implicare sau afiliere politică cunoscută în oraș, a adăugat acesta.
Pe internet, Boelter se prezenta ca un expert în securitate care a lucrat și pentru companii globale.