Construirea centrelor de date a fost una dintre temele alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, iar candidații democrați care au promis că vor opri dezvoltarea acestora și-au revendicat victoria marți seară.
Statele Texas, Georgia și Ohio, care au devenit destinații importante pentru companiile interesate să construiască centre de date necesare dezvoltării inteligenței artificiale, au votat pentru candidați democrați care au promis să impună restricții mai stricte asupra acestei tehnologii.
Americanii, tot mai îngrijorați de impactul centrelor de date. Zeci de proiecte, afectate de opoziția comunităților locale
Potrivit unui sondaj realizat în 2025 de Pew Research Center, citat de Euronews.com, mai mult de jumătate dintre americani privesc inteligența artificială mai degrabă cu îngrijorare decât cu entuziasm.
Americanii sunt, de asemenea, îngrijorați de impactul centrelor de date, care consumă cantități uriașe de energie, produc zgomot și poluare și necesită suprafețe mari de teren.
Potrivit Data Center Watch, un proiect de cercetare derulat de compania 10a Labs, cel puțin 45 de proiecte de construire a unor centre de date au fost perturbate în a doua jumătate a anului 2026, din cauza opoziției comunităților locale.
Președintele SUA, Donald Trump, a susținut extinderea centrelor de date, iar în septembrie a calificat opoziția față de acestea și îngrijorările legate de siguranța inteligenței artificiale drept „o mare înșelătorie”, adăugând că „centrele de date sunt extraordinare, îi îmbogățesc pe oameni și aduc prosperitate statelor”.
Potrivit unui sondaj realizat de NBC la ieșirea de la urne, peste 50% dintre respondenți au declarat că inteligența artificială și centrele de date au reprezentat un „factor crucial sau important” în decizia lor de vot la alegerile de la jumătatea mandatului.
„Centrele de date nu au fost principalul motiv pentru care majoritatea oamenilor au votat, dar au oferit un exemplu concret, vizibil la nivel local, pentru dezbaterea privind costul vieții și au influențat în mod clar voturile”, a declarat Heather West, șefa departamentului de geotehnologie al companiei de consultanță Eurasia Group.
„Alegătorii se opun într-o proporție covârșitoare construirii centrelor de date în propriile comunități, iar această opoziție depășește granițele politice, după cum arată și rezultatele voturilor privind proiectele de centre de date”, a declarat aceasta pentru Euronews Next.
Viitorul centrelor de date din Texas, sub semnul întrebării. Ce se întâmplă cu proiectele giganților tehnologici
Texas a atras giganți tehnologici precum OpenAI, Anthropic, Oracle, Microsoft, Google, Meta și Amazon prin facilități fiscale și promisiuni privind accesul la terenuri și energie.
Guvernatorul republican Greg Abbott a încercat, în septembrie, să transforme statul într-un „epicentru” al inteligenței artificiale, însă ulterior și-a schimbat poziția și a suspendat eliberarea autorizațiilor pentru noi centre de date, în așteptarea unui audit.
Schimbarea de poziție a venit după ce contracandidata sa democrată, Gina Hinojosa, a promis că va opri temporar construirea tuturor centrelor de date noi, până la introducerea unor măsuri de protecție prevăzute de lege.
„Mai multe state, în special Texas, Ohio și Georgia, au acum guvernatori care își exprimă deschis scepticismul față de centrele de date, iar aceste state găzduiesc aproape jumătate dintre proiectele de dezvoltare a centrelor de date pentru inteligența artificială din SUA”, a declarat West.
Cu toate acestea, West a explicat că, în ciuda promisiunii Ginei Hinojosa de a menține suspendarea construirii de noi centre de date, puterea acesteia de a extinde măsura temporară adoptată de Abbott, motivată de problemele rețelei electrice, este „limitată”.
Potrivit expertei, această situație va crea obstacole suplimentare, dar nu va opri dezvoltarea centrelor de date.
„Proiectele care au primit deja autorizații sau care se află în construcție vor continua, în mare parte, conform planurilor. Obstacolele vor afecta următorul val de proiecte: opoziția comunităților locale, întârzieri în eliberarea autorizațiilor și presiuni asupra companiilor pentru a-și acoperi propriile costuri cu energia electrică.
Acest lucru va influența locurile în care companiile aleg să construiască centre de date și costurile pe care vor trebui să le suporte, dar nu ne așteptăm ca acestea să renunțe la proiecte”, a explicat West.
Elon Musk, reacție după alegerile din SUA: „Centrele de date din spațiu par o opțiune atractivă”
Elon Musk, care a investit 474 de milioane de dolari (420 de milioane de euro) în susținerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului și care dezvoltă proiectul „Colossus”, o infrastructură uriașă de centre de date și supercomputere dedicate inteligenței artificiale în Memphis, a reacționat pe platforma X după rezultatele alegerilor de marți.
„Centrele de date din spațiu par o opțiune destul de atractivă în acest moment”, a scris miliardarul.
În Ohio, alegătorii s-au opus ferm construirii centrelor de date, iar 15 municipalități au adoptat interdicții sau au introdus alte restricții privind dezvoltarea acestora.
Meta intenționează să investească un miliard de dolari (890 de milioane de euro) în construirea unui centru de date în Ohio, în timp ce Amazon Web Services are în plan investiții de două miliarde de dolari (1,78 miliarde de euro) în același stat.
