Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Bucharest Pride 2023 și Marșul normalității. Celebrarea diversității sau a valorilor familiei tradiționale

Mii de oameni din toată țara și nu numai au participat la Bucharest Pride. Manifestanții au purtat ținute colorate și pancarte prin care au promovat diversitatea. Marșul a pornit de pe Calea Victoriei cu destinația Parcul Izvor, la câteva ore după ce tot în centrul Bucureștiului a avut loc un miting de susținere a familiei tradiționale.

Oameni din toată țara, dar și din afara ei, au venit la București să militeze pentru drepturile comunității din care fac parte. Organizatorii spun că numărul participanților este în creștere de acum 18 de ani, de când au început prima paradă din București.

Alex Zorilă, organizatoare Bucharest Pride: Nu am avut provocări mari, am avut o colaborare bună cu primăria.

Florina Presada, director executiv Asociația Accept: Numărul de participanți crește, este cea mai mare provocare, anul acesta este a 18-a ediție.

Familia tradițională, susținută în stradă

Sute de oameni, adepți ai familiei tradiționale, preoți și membri ai Partidului Noua Dreaptă, au manifestat în centrul Bucureștiului pentru susținerea familiei tradiționale. Evenimentul s-a desfășurat cu doar câteva ore înainte să înceapă Bucharest Pride, marșul comunității LGBT.

Oameni religioși, care nu acceptă alte familii decât cele tradiționale, s-au rugat pentru valorile lor și au protestat față de relațiile între persoane de același sex, față de căsătorii și adopții gay.

Manifestanții au pornit din Piața Victoriei și s-au deplasat prin Piața Romană și Piața Unirii, până la Patriarhia Română. Mulți dintre ei sunt membri ai partidului Noua Dreaptă.

Florin-Ion Măneanu, preşedinte al Filialei Noua Dreaptă Timișoara: Suntem aici pentru că situația o cere. Familia tradițională e amenințată de către comunitatea homosexuală care organizează un marș al degenerării, al depravării, acel pride al lor. Practic, prin asta se creează o diversiune la nivel național pe care noi nu o dorim, pentru că avem copii, avem urmași care trebuie să ducă mai departe familia tradițională, să ducă mai departe normalitatea.

Alexandru Palcu, membru Noua Dreaptă filiala București: Din păcate, mai ales după referendumul eșuat pentru căsătorie din 2018 din octombrie, suntem nevoiți an de an să ieșim în stradă și să spunem că noi suntem oameni normali, așa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Adică suntem doar bărbați și femei, nu tot felul de genuri așa-zise fluide.

La 5 ore după manifestația pentru familia tradițională, a fost programat și autorizat de Primăria Capitalei marșul Bucharest Pride, care susține comunitatea LGBT. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE