Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Anotimpurile s-au modificat, din cauza schimbărilor climatice. Lipsa zăpezii pune în pericol recoltele de anul viitor

Ultimii opt ani au fost cei mai călduroși din istoria omenirii, conform unui raport ONU, iar asta s-a resimțit și în România. Schimbările climatice și-au spus cuvântul, iar temperaturile ridicate au afectat agricultura. Un studiu al Observatorului Global de Secetă arată că peste 45% din solul Europei este uscat, iar situația din această iarnă nu pare să vină în ajutorul fermierilor.

Vara aceasta, în Europa, a fost cea mai secetoasă perioadă din ultimii 500 de ani, potrivit Observatorului Global de Secetă. Experții de mediu spun că la baza extremităților de temperatură stau schimbările climatice.

Orieta Hulea, WWF: „Fie că vorbim de valuri de căldură cu intensitate și frecvență din ce în ce mai mare, fie că vorbim de inundații, secetă și chiar și noi, în România, și anul acesta am resimțit aceste efecte.”

Administraţia Naţională de Meteorologie spune că abia la sfârșitul acestei luni vom avea temperaturi normale pentru această perioadă. Schimbările climatice au făcut ca anotimpurile să nu mai fie la fel ca acum 20 de ani. Acum stratul de zăpadă este din ce în ce mai redus.

Roxana Bojariu, climatolog: „Se modifică și felul în care se repartizează resursa de apă în an, pentru că iarna, de exemplu, plouă mai mult decât să ningă și atunci stratul de zăpadă, care funcționa și ca un rezervor pentru primăvară, nu mai este atât de eficient în încărcarea solului cu apă.”

Orieta Hulea, WWF: „Reprezintă un rezervor de apă, care contribuie de fapt la păstrarea umidității în sol. Ajută, acoperă, învelește solul și îl protejează pe perioada de iarnă și, astfel, în primăvară, culturile pot avea acea sursă de apă în sol, pentru a porni creșterea și a produce culturile de care noi avem nevoie.”

Seceta a distrus peste un milion de hectare de culturi din România, vara aceasta. Fermierii speră ca iarna să fie mai îngăduitoare. Lipsa zăpezii pune în pericol recoltele de anul viitor.

Constantin Buzatu, fermier Timiș: „Ne dorim o iarnă cu precipitații, ne dorim un strat de zăpadă măcar de 20 de centimetri. Avem un deficit foarte mare de apă în sol la această dată.”

Observatorul Global de Secetă, parte a Comisiei Europene, semnalează faptul că seceta a devenit mult mai severă în țări precum Italia, Spania, Marea Britanie, Ungaria și România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE