Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sexul cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol. Ce spun specialiștii în drept despre "portița" din noua lege

Orice act sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol, dacă diferența de vârsta dintre cei doi este mai mare de cinci ani. Legea anti-viol merge acum la promulgare, după ce a fost votată în Parlament. Specialiștii în drept atrag atenția că, pe de o parte, legea va aduce beneficii, pentru că agravează pedepsele, dar pe de altă parte, va lăsa mai mulți agresori nepedepsiți, pentru că diferența de vârstă dintre victimă și cel considerat a fi agresor a fost majorată de la trei ani cât era până acum, la cinci ani.

Legea anti-viol, adoptată ieri de parlamentari, conține prevederi care se bat cap în cap. Să începem cu partea bună: se înăspresc pedepsele pentru cei care întrețin relații sexuale cu un minor. Fapta se va considera automat viol și se va pedepsi cu închisoare de la șapte la 12 ani. Partea mai puțin bună: vor rămâne nepedepsite abuzurile sexuale dacă diferența de vârstă dintre victimă și agresor nu este mai mare de cinci ani. Până acum diferența a fost de trei ani. Modificările intră în vigoare de la  începutul anului viitor. 

Cristi Danileț, judecător la Tribunalul Cluj: ”Eu cred că dacă vorbim de o agravare a răspunderii penale, ar fi trebuit din contra diferența să fie micșorată, nu majorată. De spun asta? Asta înseamnă că dacă de la 1 ianuarie unul dintre parteneri are 19 ani și celălalt are 14 ani și o zi, nimeni nu este sancționat. Astăzi persoane între 14 și 16 ani sunt considerate victime, de la 1 ianuarie 2024 nu vor mai fi. Sunt fapte care azi sunt infracțiuni, iar de la 1 ianuarie 2024 nu vor mai fi.” 

Țara noastră este pe locul doi la numărul de mame minore

România este în fruntea topului european privind mamele minore. Numărul nașterilor la vârste cuprinse între 10 și 14 ani a fost în 2021 de zece ori mai mare în țara noastră față de media Uniunii Europene, potrivit datelor Eurostat. Statisticile alarmante sunt legate direct de lipsa educației sexuale. 

Mara este elevă în clasa a 8-a și crede că toți avem nevoie de educație sexuală, inclusiv adulții, care sunt responsabili de informarea corectă a copiilor. 

”O problemă a statului ar fi că legile nu sunt puse total în aplicare. În comunitățile rurale nici nu se știe că există aceste legi, care protejează copilul. Nici copiii și nici măcar părinții nu știu”, a spus eleva. 

Ioana Macoveiciuc, mamă a doi copii trăiește acum în Olanda și susține că, spre deosebire de copiii din România, cei din Țările de Jos au parte de o educație sexuală adecvată, care îi ajută să se protejeze de abuzuri. 

Ioana Macoveiciuc, mamă a doi copii: ”Eu una nu-mi doresc ca internetul sau colegii să fie profesorii de sexualitate ai copiilor mei. Îmi doresc să fiu eu acea persoană, pentru că eu am informațiile corect științific și am și bune intenții. Informații corecte se mai găsesc, dar pentru copii e foarte greu să le aleagă din marea de informații. Și apoi internetul nu este bine intenționat, nu știm cine și ce pune, din care copiii noști pot învăța multe lucruri neadevărate și periculoase.”

Educația sexuală a fost introdusă în programa școlară acum un an, dar elevii participă la ore doar cu acordul părinților. Asociația ”Sexul vs. Barza” lansează o campanie, prin care își dorește să ajute la instruirea profesorilor și consilierilor școlari, care să le explice mai bine  elevilor cum se pot proteja. 

Adriana Radu, președinta Asociației: ”Noi strângem bani, pentru a crea cursuri pentru profesorii de școală și vrem să dezvoltăm un program pilot, cu planuri de lecție pentru educația sexuală în școli. Pe temele pe care ne punem de acord, ca elevii să fie protejați.” 

Cifrele Eurostat arată că, la nivel european, țara noastră este pe locul doi la numărul de mame minore. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE