1,2 milioane de copii din România trăiesc în risc de sărăcie. Lipsurile îi țin departe și de educația gratuită

Aproximativ 1,2 milioane de copii din România trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială. Este una dintre concluziile raportului realizat de Organizația Salvați Copiii. Țara noastră se află pe locul al treilea în Europa în acest top nedorit, după Bulgaria și Spania. Un exemplu elocvent despre această situație vine din comuna ieșeană Schitu Duca, unde o familie cu opt copii trăiește într-o singură cameră.

Familia avea o căsuță, care s-a dărâmat, iar acum s-au mutat toți într-o singură cameră, cu două paturi. Aici trăiesc 11 suflete: Ana, soțul ei și cei opt copii ai lor. Cel mai mic are doar un an, iar cel mai mare 14. În plus, l-au primit lângă ei și pe fratele soțului.

Întreaga familie trăiește din alocațiile copiilor, iar soțul Anei muncește cu ziua prin sat, ori de câte ori se ivește o ocazie. O duc foarte greu și nu s-ar fi descurcat dacă nu ar fi primit ajutor.

Ana Maria Răileanu, mama copiilor: „Nu aveam nici făină să fac la copii să mănânce. Nu aveam. Cum l-am cunoscut pe părintele Dan Damaschin, pe doamna Loredana. Nu aveau papuci, nu aveau haine cu ce să se schimbe. Oricum, colegii întrebau: nu aveți și voi haine?”

Ana Maria a reușit să termine doar cinci clase. Își dorește din tot sufletul ca cei opt copii ai ei să aibă un viitor mai bun, chiar dacă au fost și zile în care cei mici nu au putut să ajungă la școală.

Ana Maria Răileanu, mama copiilor: „Cereau papuci de schimb și nu aveau. Vă dati seama. Îmi cereau papuci. Dar de unde, mamă? Dacă o pereche aveți? Cu aceea vă duceți și pe glod și pe uscat.”

Beatrice are 12 ani. Îi place limba română și visează să devină cântăreață.

Mama fetiței: Ce-ți dorești tu cel mai mult?

Beatrice: Eu vreau să ne facă casa cât mai repede?

Mama fetiței: Cum iți este acum?

Beatrice: Acum e greu. (Reporter: Cum vrei să fie casa ta?) Eu vreau să fie frumoasă.”

Situația acestei familii din județul Iași arată realitatea dură din România, unde peste 1,25 milioane de copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, conform unui raport realizat de Organizația Salvați Copiii.

Asta înseamnă că mai mult de o treime dintre minorii de la noi din țară se confruntă zilnic cu lipsuri materiale, acces limitat la educație sau servicii de sănătate, un procent mult peste media Uniunii Europene, care este de 24,2%.

Roxana Paraschiv, reprezentant Organizația Salvați Copiii: „Pornind de la nutriție, capacitatea de a avea acces la măcar o masă cu carne, pește sau echivalent de proteină vegetală măcar o dată la 2 zile, dar si capacitatea de a face fata unor cheltuieli neprevăzute, capacitatea de încălzi corect locuința.”

Principalele cauze ale sărăciei, identificate în acest raport, sunt veniturile reduse, șomajul, dar și accesul limitat la servicii publice de calitate, în special educație, sănătate și asistență socială.

Ștefania Pavel, jurnalistă Euronews România: „Copiii de la sate și din comunitățile defavorizate sunt cei mai afectați, respectiv patru din zece copii. Raportul evidențiază și alte categorii puternic afectate: copiii romi, care înregistrează un risc de sărăcie de 78%. De asemenea, trei sferturi ai căror părinți au un nivel scăzut de educație, comparativ cu doar 6% dintre cei proveniți din familii cu studii universitare. Iar, peste jumătate dintre cei din familii numeroase și peste o treime dintre cei crescuți de un singur părinte se confruntă cu lipsuri.”

Organizația Salvați Copiii susține că statul român ar trebui să depună mai multe eforturi pentru ca acești copii să rămână în școală și să parcurgă educația în mod corespunzător, nu doar să fie prezenți fizic în clasă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE