Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Activiștii pentru mediu au tăiat vârful bradului din fața Porții Brandenburg din Berlin

Publicat de: Euronews

Activiştii pentru climă au tăiat cu fierăstrăul miercuri vârful pomului de Crăciun din faţa Porţii Brandenburg din Berlin, informează DPA şi AFP.

Două activiste ale grupului Letzte Generation au urcat la începutul dimineţii cu ajutorul unei platforme până în vârful bradului Nordmann, de 15 metri, împodobit cu luminiţe şi ornamente, care decorează unul dintre cele mai emblematice locuri din Berlin. Echipate cu un fierăstrău, ele au tăiat "doi metri" din vârful copacului, potrivit AFP.

De asemenea, pe platformă ele au afişat un banner cu mesajul: "Acesta este doar vârful bradului de Crăciun", arată Agerpres.

"Deocamdată vedem doar vârful dezastrului din Germania", a avertizat una dintre activiste, Lilli Gomez, într-o declaraţie.

"În timp ce toată Germania îşi petrece săptămâna luând cele mai bune cadouri de la cele mai mari magazine, alţii se întreabă de unde îşi vor lua apa de băut după ce seceta şi inundaţiile le-au distrus culturile", a precizat ea.

"Colapsul climatic din Germania este foarte aproape, iar guvernul federal nu face niciun efort pentru a ne proteja", a subliniat activista.

Poliţia a declarat că se afla la faţa locului şi că a luat măsuri împotriva protestatarelor, dar nu a oferit detalii suplimentare.

De la începutul anului, grupul Letzte Generation a blocat străzi din Berlin şi din alte oraşe mari pentru a lupta pentru o schimbare radicală a politicii guvernului în domeniul schimbărilor climatice.

În plus, grupul a organizat acţiuni de protest în muzee, stadioane, ministere şi pe aeroporturi.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE