ActualitateActualitatePE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți închei ziuaDe două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.01.08.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneZelenski cere din nou o întâlnire cu Putin: „E timpul să trecem de la declarații la negocieri directe”Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reiterat vineri apelul pentru o întrevedere directă cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în contextul în care acesta din urmă a calificat drept „constructivă” ultima rundă de negocieri dintre cele două țări, desfășurată săptămâna trecută în Turcia.01.08.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneLa ce îi folosesc lui Putin aliații din UE? De exemplu, la evitarea sancțiunilor occidentale. Cum îi ajută Ungaria pe rușiDocumentele au fost obținute printr-un atac cibernetic al ',OpsHackRussia’sDay' și au fost prezentate de OSINT InformNapalm.01.08.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneGermania transferă rapid două sisteme Patriot în UcrainaAstfel, numărul de sisteme Patriot date de Germania Ucrainei ar ajunge la cinci.01.08.2025
ActualitateActualitateMAE cere Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în fața unei clădiri din patrimoniul orașuluiDrapelul Rusiei se află arborat, de câteva luni, în apropierea Muzeului de Artă din Tulcea, alături de cele ale Uniunii Europene, Ucrainei, Turciei, Greciei și României.17.11.2025
Știri ExterneȘtiri Externe„Mai au opt zile”. Reacția lui Trump după ultimul atac al Rusiei asupra UcraineiLiderul de la Casa Albă face referire la ultimul termen limită pe care i l-a dat Rusiei pentru a opri războiul, adică zece zile.01.08.2025
Știri ExterneȘtiri ExternePutin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet în RusiaPutin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet de conținut calificat drept 'extremist', un text care a stârnit îngrijorare chiar și în rândul susținătorilor Kremlinului și care accentuează și mai mult represiunea în Rusia.31.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneRusia și Siria își consolidează legăturile și vor revizui vechile lor acorduriRusia și Siria și-au manifestat joi voința de a-și normaliza relațiile bilaterale, demers în cadrul căruia vor revizui acordurile încheiate pe vremea fostului președinte sirian Bashar al-Assad.31.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneZelenski cere debarcarea lui Putin: „Regimul de la Moscova a rămas blocat într-o epocă a violenței brutale”Regimul de la Kremlin a rămas blocat într-o epocă a violenței brutale și trebuie schimbat. Declarația a fost făcută de președintele Ucrainei Volodimir Zelenski la o conferință internațională, imediat după atacul agresiv al armatei ruse asupra Kievului. 31.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneDirectorul FBI a descoperit, „în niște saci de ars”, documente secrete legate de legăturile Trump - RusiaPrintre aceste documente se afla și o anexă clasificată privitoare raportul fostului procuror special John Durham, care conținea informații pe care procurorul le examinase.31.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneAtac în Kiev după ultimatumul dat de Trump. Sunt zeci de victime printre civili. Mai mulți oameni au fost prinși sub dărâmăturiCel puțin opt oameni au murit, iar aproape 90 au fost răniți în urma unui atac masiv cu drone și rachete asupra orașului Kiev. Printre răniți sunt și 10 copii. 31.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneSenatorul american Lindsey Graham răspunde declarațiilor ironice ale rușilor, venite după ultimatumul lui TrumpSenatorul american a făcut această declarație după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins pentru a doua oară ultimatumul lui Trump de a pune capăt în zece zile războiului împotriva Ucrainei.31.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneServiciul ucrainean de Securitate a descoperit un spion chiar în Forțele Aeriene. El ajuta Rusia să țintească aerodromurileTurnătorul furniza date pentru a pregăti noi atacuri rusești cu rachete și drone asupra instalațiilor Forțelor Aeriene, după ce colecta coordonatele aeronavelor, orarele lor de zbor și ordinea plecărilor lor.31.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneUcrainenii de peste 60 de ani pot fi recrutați în armată. Legea a fost promulgată de ZelenskiEi vor trebui doar să treacă testele medicale, iar apoi vor fi testați timp de două luni, pentru a li se verifica aptitudinile.31.07.2025
ActualitateActualitatePE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți începi ziuaDe două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.31.07.2025
ActualitateActualitateArmand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic: Maia Sandu face un joc politic riscant în Moldova. Ce spune despre ultimatumul lui Trump la adresa RusieiPolitologul Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic, a vorbit la „Vocile care contează” despre situația pre-electorală din Moldova.31.07.2025
AnalizăAnalizăBucurești vs Chișinău. Cum se implică rușii în alegerile din Republica Moldova. Expert: „Nu e România în măsură să dea lecții"Rolul „mini-partidelor” din Moldova și a candidaților așa-ziși independenți poate fi unul important în alegerile parlamentare din septembrie.30.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneKremlinul spune că nu se teme de sancțiunile lui Trump: Rusia a dobândit o anumită imunitate la sancțiuniKremlinul s-a arătat miercuri neimpresionat de ultimatumul prin care președintele american Donald Trump a dat Rusiei un termen de zece zile să înceteze războiul în Ucraina, altfel îi va impune noi sancțiuni.30.07.2025
AnalizăAnalizăExpert în spațiul ex-sovietic: Rusia a deschis zeci de fronturi împotriva autorităților de la ChișinăuFederația Rusă a deschis zeci de fronturi împotriva autorităților de la Chișinău, inclusiv prin implicarea Bisericii, cu scopul de a cuceri electoral Republica Moldova.30.07.2025
AnalizăAnalizăIulian Chifu, avertisment despre ingerința Rusiei în Republica Moldova: Maia Sandu a prezentat opt sau nouă metode de război totalRusia recurge la un „război total” împotriva Republicii Moldova, prin recurgerea la atacuri cibernetice, cu scopul de a submina autoritățile de la Chișinău, a declarat Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning, la Euronews România.30.07.2025
Alegeri Moldova 2025Alegeri Moldova 2025Maia Sandu anunță ingerența Rusiei în alegerile din Republica Moldova: Kremlinul vrea să-și bage oamenii în Parlament Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează că Rusia pregătește o ingerință masivă în alegerile parlamentare din 28 septembri. 26.08.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneCutremur de 8,8 în peninsula Kamcheatka din Rusia. Tsunami-ul a provocat un deces în Japonia și sunt alerte în Oceanul PacificAlertă de tsunami în zona Oceanului Pacific după ce un cutremur cu magnitudinea de 8,8 a lovit coasta de est a peninsulei Kamceatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei. Autoritățile locale au sfătuit populația să se adăpostească în zone mai înalte. 31.07.2025
ActualitateActualitatePE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți începi ziuaDe două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.30.07.2025
ActualitateActualitateIonuț Moșteanu, ministrul Apărării, la Euronews: Dacă Putin ar fi vecinul nostru, atunci ar fi foarte grav. România nu va fi atacată de RusiaRusia este un stat agresor și arată acest lucru în fiecare zi prin războiul desfășurat în Ucraina, a declarat ministrul Apărării, la Euronews România. Ionuț Moșteanu a evidențiat că „pericolul cel mai mare ar fi dacă Rusia ar ocupa Ucraina și ar fi vecinii noștri”. 26.11.2025
Lumea DigitalăLumea DigitalăFAKE NEWS. Conținut Euronews România, folosit de propaganda rusă pe Tiktok pentru a manipula. Cum inoculează Kremlinul ideea că România nu ar avea nevoie de NATOO știre publicată Euronews România a fost distribuită de propagandiștii ruși pe un cont de pe rețeaua TIktok, cu scopul de a inocula ideea că țara noastră nu ar avea nevoie de NATO și că ar trebui să se alăture Rusiei. 29.07.2025
ActualitateActualitatePE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți începi ziuaDe două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.29.07.2025
AnalizăAnalizăExtrădarea lui Vladimir Plahotniuc, sub semnul întrebării. Fost vicepremier: A fost artizanul celei mai mari spălătorii a mafiei rusești prin intermediul Republicii MoldovaOligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc, care a fost reținut în Grecia, a fost „artizanul celei mai mari spălătorii a mafiei rusești prin intermediul Republicii Moldova”, a declarat Andrei Năstase, fost vicepremier în Guvernul de la Chișinău, la Euronews România.28.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneMoscova califică acordul comercial SUA-UE ca „antirus”: Interzice achiziția petrolului și a gazelor noastreFostul președinte rus Dmitri Medvedev a afirmat luni că acordul comercial la care au ajuns Statele Unire și Uniunea Europeană este 'antirus', comparându-l cu o interdicție de facto a achiziției de petrol și gaz rusești.28.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExterneTrump scurtează ultimatumul dat Rusiei în cazul războiului din Ucraina. „Sunt dezamăgit de președintele Putin”Donald Trump, președintele Statelor Unite, a declarat luni că reduce termenul de 50 de zile acordat Rusiei în legătură cu războiul din Ucraina. Liderul de la Casa Albă nu a ezitat să-și exprime nemulțumirea față de omologul său rus Vladimir Putin.28.07.2025
Știri ExterneȘtiri ExternePremierul Donald Tusk: Rusia, gata de o confruntare cu UE până în 2027Rusia ar fi pregătită pentru o confruntare cu Uniunea Europeană până în 2027, a declarat premierul polonez Donald Tusk.27.07.2025