Senatorul republican american Lindsey Graham a reacționat după ce a fost ironziat de ruși. Totul vine în contextul în care Donald Trump a dat Rusiei un ultimatum de „10 sau 12 zile" să pună capăt războiului din Ucraina. În caz contrar, Trump a anunțat că SUA vor emite un val uriaș de sancțiuni.
Mesajul lui Trump a fost transmis și de Lindsey Graham, numai că apelul său a fost ironizat de ruși. În plus, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia „a dobândit imunitate” la aceste sancțiuni.
Lindsey Graham, răspuns ferm după declarațile rușilor
Graham a reacționat într-un mesaj pe rețelele de socializare.
„Rusia, ai dreptate când vine vorba de sancțiuni. Ai reușit să le eviți și ai învățat să trăiești cu ele. Se pare că ceea ce nu înțelegi este că președintele Trump schimbă regulile jocului și va impune tarife țărilor care îți cumpără petrolul și gazele, susținându-ți mașina de război", a postat Graham.
El sfătuiește Rusia „să contacteze țările care îi cumpără petrolul și gazele și care îi susțin mașina de război, pentru a afla dacă acestea împărtășesc cu voi atitudinea nepăsătoare a Kremlinului față de sancțiuni.”
Senatorul american a făcut această declarație după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins pentru a doua oară ultimatumul lui Trump de a pune capăt în zece zile războiului împotriva Ucrainei. Graham susține că majoritatea membrilor ambelor partide din Congres „sunt gata să-l ajute pe președintele Trump în această acțiune”.
Declarațiile lui Trump nu l-au impresionat nici pe Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, care a amenințat SUA cu războiul.
Însă rușii spun degeaba că se obișnuiesc să depășească sancțiunile dacă avem în vedere că sancțiunile actuale chiar îi afectează enorm. Până și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că rușii au pierdut economii „cu adevărat tangibile” din cauza sancțiunilor împotriva Moscovei și a complicilor săi. Zelenski a menționat un raport al Serviciului de Informații Externe.
Pe 28 iulie, Trump a decis scurtarea ultimatumului de 50 de zile dat lui Putin și a stabilit un nou termen limită: „10 sau 12 zile” pentru a încheia un acord de pace cu Ucraina. Altfel, nu doar Rusiei, ci și cumpărătorilor de resurse rusești li se vor aplica tarife secundare. În același timp, președintele american consideră că soluționarea războiului din Ucraina va dura mult timp.
Una dintre țările care cumpără multe produse din Rusia este India. Pe 30 iulie, Trump a decis să impună Indiei o taxă de 25%, începând cu 1 august, și a menționat că această țară cumpără majoritatea armelor de la Moscova și este „cel mai mare cumpărător al resurselor sale”, în timp ce „toată lumea vrea ca Rusia să înceteze să mai ucidă în Ucraina”.
Anterior, ministrul indian al Apărării a declarat că țara va putea trăi fără petrolul rusesc dacă SUA vor impune sancțiuni secundare țărilor care îl cumpără.
Lindsey Graham este un „client” mei vechi al rușilor. În mai 2023, Rusia a emis un mandat de arestare pe numele senatorului american care a apărut atunci într-un clip video în care sărbătorea moartea unor trupe rusești. Totodată, el a spus atunci că ajutorul pentru Ucraina „reprezintă cel mai buni bani cheltuiți vreodată de SUA”.
În primul an de război, Graham a postat un mesaj în care scria că singura modalitate prin care invazia Rusiei în Ucraina se va încheia este „ca cineva din Rusia să îl elimine pe acest tip”, referindu-se la Vladimir Putin.