Oana Țoiu a luat atitudine după ce steagul Rusiei a fost arborat în fața unei clădiri din Tulcea. Ministrul Afacerilor Externe cere primăriei să-l înlăture.
MAE, despre steagul Rusiei arborat în Tulcea: „Este inacceptabil”
Mesajul a fost postat și public, într-un comunicat al MAE: „Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a transmis Primăriei Tulcea solicitarea de a îndepărta steagul Rusiei arborat în fața unei clădiri aflate în patrimoniul orașului. Având în vedere legislația în vigoare privind arborarea drapelului național, se constată că, în acest caz, nu este întrunită niciuna dintre condițiile care permit arborarea drapelelor altor state. Totodată, este inacceptabil ca autoritățile naționale sau locale să arboreze steagul unei țări agresoare, care poartă un război brutal de agresiune, neprovocat și nejustificat, împotriva unui vecin suveran."
Drapelul Rusiei se află arborat, de câteva luni, în apropierea Muzeului de Artă din Tulcea, alături de cele ale Uniunii Europene, Ucrainei, Turciei, Greciei și României.
Inițial, președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat că nu știa că steagul Rusiei este amplasat acolo, potrivit publicației Europa Liberă.
Ulterior, autoritățile locale au motivat gestul prin faptul că „e parte dintr-un proiect cultural finanțat cu bani europeni”, adică un proiect de restaurare și reabilitare a două clădiri de patrimoniu.
Horia Teodorescu a mai precizat că, în județul Tulcea, locuiesc între 8-10.000 de etnici ruși lipoveni.
Muzeul aparține de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, care se află în subordinea Consiliului Județean. Institutul a dat o postare în care susține că înțelege „sensibilitatea generată de actualul context geopolitic”.