Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc, sub semnul întrebării. Fost vicepremier: A fost artizanul celei mai mari spălătorii a mafiei rusești prin intermediul Republicii Moldova

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc, care a fost reținut în Grecia, a fost „artizanul celei mai mari spălătorii a mafiei rusești prin intermediul Republicii Moldova”, a declarat Andrei Năstase, fost vicepremier în Guvernul de la Chișinău, la Euronews România. Fostul ministru de Interne l-a acuzat pe Plahotniuc că a „spălat” 30 de miliarde de euro prin intermediul sistemului judecătoresc și cel financiar bancar din Republica Moldova.

  • Și Rusia a cerut extrădarea lui Vladimir Plahotniuc, care a fost a fost trecut pe lista de persoane date în urmărire a Interpolului rus pe 23 iulie, în baza unui mandat de arestare, potrivit Ziarul de Gardă.

În emisiunea „România lui Vitalie” de la Euronews România, Andrei Năstase a explicat de ce Vladimir Plahotniuc „nu a fost niciodată pro România”.

Plahotniuc nu a fost niciodată pro România, chiar dacă a avut vreo cinci acte de identitate de aici în România. Nu a fost niciodată proeuropean și niciodată nu a fost prooccidental. Știți de ce? Pentru că el este un individ care are în sânge infracțiunea. Are în sânge crima. (...)

În timp ce aici la București, în Europa, în SUA, Plahotniuc era privit ca un fel de apărător. Ne apăra de tancurile rusești care veneau de peste Nistru.

Așa era văzut. Era luat în brațe și de Victoria Nuland (fostă purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat al Statelor Unite, n.r) și de decidenții de la București. Ambasadorii români în Moldova aveau o relație foarte strânsă”, a spus fostul vicepremier moldovean, la Euronews România.

Andrei Năstase îl acuză Vladimir Plahotniuc că a „spălat” bani în Republica Moldova

„În timp ce el se dădea proeuropean și pro România, el a fost artizanul celei mai mari spălătorii a mafiei rusești prin intermediul Republicii Moldova, prin intermediul sistemului judecătoresc și cel financiar bancar - de 30 de miliarde de euro. Nu am mai auzit de o asemenea spălătorie. Or fi fost mai mari, dar nu s-au auzit despre ele.

Mafia din Rusia avea niște bani acumulați și ei trebuiau să îi ducă pe undeva, prin off-shore-uri. Cel mai grav este că acești bani s-ar putea și astăzi să se întoarcă împotriva noastră, în războiul hibrid, în dezinformare.

30 de miliarde de euro au fost duși în off-shore-uri, în Europa, prin Republica Moldova”, a explicat fostul vicepremier.

Andrei Năstase, despre cum au fost spălați 30 de miliarde de euro: A fost nevoie de maximum 50.000 de euro drept taxă de timbru

„De ce aveau nevoie de Republica Moldova? Pentru că în Republica Moldova a fost modificată legislația de asemenea manieră încât taxele de stat sau taxele de timbru le-au coborât la cel mai jos nivel, astfel încât pentru a trece 30 de miliarde de dolari prin teritoriul Republicii Moldova, prin justiția din Moldova, a fost nevoie de maximum 50.000 de euro drept taxă de timbru. S-au făcut niște dosare false și se treceau 400 de milioane (de euro), pe baza unor hârtiuțe”, a afirmat fostul ministru de Interne.

Cum ar fi funcționat mecanismul de spălare de bani

„Se făceau niște dosare. De exemplu, dumneavoastră îmi sunteți mie dator. Dumneavoastră sunteți Rusia, eu sunt undeva departe. Aveau un intermediar. Băgau în dosar un intermediar de la Chișinău, pur și simplu ca să treacă prin sistemul judecătoresc moldovenesc și prin sistemul bancar moldovenesc ca să se spele acei bani.

Ei veneau de acolo cash sau într-o formă care nu trebuia să găsești proveniența banilor. Tu, când îi treceai prin justiția moldovenească, îi spălai. Asta a făcut Plahotniuc”, a mai spus Năstase, la Euronews România.

„Toate guvernările din Republica Moldova au avut câte un Plahotniuc în spate”

„Să nu mai facem asemenea greșeli. Plahotniucii nu se termină, să știți. Toate guvernările din Republica Moldova au avut câte un Plahotniuc în spate.

Cel puțin cu mafia rusească care nu era departe. Nu cred că a fost străin nici de serviciile rusești, nici de puterea de acolo”, a avertizat el.

Ce mesaj a transmis avocatul lui Vladimir Plahotniuc

„Vladimir Plahotniuc a depus oficial o cerere prin care acceptă necondiționat să fie extrădat în Republica Moldova.

Cererea a fost adresată autorităților judiciare competente din Grecia și confirmă voința expresă a lui Vladimir Plahotniuc de a colabora în mod deschis cu procesul judiciar internațional, în vederea soluționării rapide și neîntârziate a procedurilor legale.

Clientul nostru este gata să fie extrădat și este pregătit să facă uz de toate posibilitățile legale pe care le are la îndemână pentru a reveni în Republica Moldova.

Procedurile legale urmează să continue în conformitate cu normele internaționale aplicabile, iar orice decizie finală va aparține autorităților competente din Grecia. Mai mult, vă informăm că toți pașii vor fi comunicați ulterior cu documente confirmative”, a transmis Lucian Rogac, avocatul lui Plahotniuc, pe Facebook.

Cine este Vladimir Plahotniuc

Vladimir Plahotniuc este un fost politician și om de afaceri din Republica Moldova, cunoscut pentru influența sa semnificativă în viața politică în perioada 2010-2019. 

A fost lider al Partidului Democrat și a fost deseori acuzat de control excesiv asupra instituțiilor statului, fiind asociat cu diverse scandaluri și acuzații de corupție la nivel înalt. În anii în care s-a ascuns de autorități s-au vehiculat mai multe identități pe care Vladimir Plahotniuc și le-a asumat. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE