Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a declarat că Guvernul de la Chișinău ia „toate măsurile” pentru a obține extrădarea lui Vlad Plahotniuc și a partenerului său Constantin Țuțu din Grecia. De asemenea, ea a făcut apel la Justiție să acționeze responsabil pentru ca procedura de extrădare să se desfășoare legal, relatează tv8.
„După 6 ani, avem și noutăți bune. Acum este foarte important ca toate instituțiile relevante să muncească pentru a obține extrădarea cât mai curând, evident, respectând toate procedurile. Acum, justiția moldovenească nu mai are niciun motiv să tergiverseze justiția. Acum trebuie să se facă dreptate, în sfârșit.
Este un succes al tuturor instituțiilor care au muncit la acest capitol. Trebuie să vedem că se face dreptate. Instituțiile responsabile de extrădare vor munci și se vor asigura că toate procedurile sunt respectate, dar ca să ne bucurăm, trebuie ca dreptatea să se facă până la capăt”, a afirmat Maia Sandu, potrivit sursei citate.
Președintele Republicii Moldova a dat de înțeles că este greu de preconizat dacă Plahotniuc va fi extrădat până la toamnă, deoarece „există niște proceduri”, însă a dat de înțeles că instituțiile țării pe care o conduce „vor lucra cu cea mai înaltă responsabilitate, astfel încât toate actele și procedurile să fie conforme”.
Autoritățile elene au confirmat marți reținerea a doi cetățeni ai Republicii Moldova, printre care se află și controversatul om de afaceri și fost lider politic, Vladimir Plahotniuc.
Vladimir Plahotniuc avea acte false românești
Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc deținea mai multe acte de identitate false, printre care și românești, potrivit polițiștilor greci. În total, la vila lui din Grecia au fost găsite 17 pașapoarte și cărți de identitate falsificate, inclusiv bulgare și ruse. De asemenea, au fost confiscate 155 de mii de euro, ceasuri de lux, telefoane mobile, computere, dar și un automobil.
Polițiștii eleni au publicat imagini de la perchezițiile efectuate la vila în care se ascundea miliardarul cercetat pentru corupție, spălare de bani și constituirea de organizații criminale. El figurează, de asemenea, în așa-numitul dosar „furtul miliardului”. În perioada 2012-2014, din sistemul bancar moldovenesc au fost sustrase ilegal sume de până la un miliard de dolari.
Potrivit publicației de investigații „Cu Sens” de la Chișinău, Vladimir Plahotniuc se ascundea într-o vilă cu o suprafață de aproape 1.400 metri pătrați și o valoare de piață de până la 6 milioane de euro. Imobilul de lux, cu piscină în curte, are vedere la mare și este amplasat într-o localitate din apropierea capitalei grecești, Atena.
Vladimir Plahotniuc locuia acolo împreună cu fostul deputat moldovean Constantin Țuțu, care este persoana de încredere a oligarhului, scrie presa de la Chișinău.
Cine este Vladimir Plahotniuc
Oligarhul Vladimir Plahotniuc a fugit din Republica Moldova în 2019, după ce Partidul Democrat pe care-l conducea a fost scos de la guvernare. Partidele proeuropene îl acuza pe Plahotniuc că a controlat din umbră toate structurile statului și a instituit în Republica Moldova un regim de „stat capturat”.
El a fost reținut pe 22 iulie pe Aeroportul din Atena de unde preconiza să ajungă în Dubai, cu ajutorul unor acte false din Bulgaria.
Vladimir Plahotniuc este un fost politician și om de afaceri din Republica Moldova, cunoscut pentru influența sa semnificativă în viața politică în perioada 2010-2019.
A fost lider al Partidului Democrat și a fost deseori acuzat de control excesiv asupra instituțiilor statului, fiind asociat cu diverse scandaluri și acuzații de corupție la nivel înalt.
În anii în care s-a ascuns de autorități s-au vehiculat mai multe identități pe care Vladimir Plahotniuc și le-a asumat.