Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Zelenski cere din nou aderarea Ucrainei la NATO: „Nu mai suntem un beneficiar al securității, ci un furnizor”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa ar trebui să devină membră NATO, deoarece deține deja unele dintre cele mai avansate capabilități militare de pe câmpul de luptă din Europa, transmite Euronews.com.

Zelenski susține că experiența armatei ucrainene ar întări apărarea NATO

În discursul susținut la Forumul Industriei de Apărare din cadrul summitului NATO de la Ankara, Zelenski a insistat că Ucraina nu mai este un beneficiar al securității, ci un furnizor al acesteia.

Potrivit liderului ucrainean, armata Ucrainei a devenit „o sursă de capacitate defensivă extraordinară” pentru Europa, datorită adaptării rapide la noile tehnologii de pe câmpul de luptă.

„Chiar credeți că ar fi corect ca o țară și un popor cu un asemenea nivel de capacitate defensivă să rămână în afara NATO?”, a întrebat Zelenski. „Dacă avem deja aceste capabilități, dacă ucrainenii știu deja cum să lupte în acest fel, atunci este logic ca ele să devină parte a apărării colective a Alianței. Asta ne-ar face pe toți mai puternici”.

Zelenski a mai declarat că aderarea Ucrainei la NATO ar consolida capacitatea de descurajare a Alianței în fața Rusiei.

Deși expertiza Ucrainei în utilizarea dronelor interceptoare este deja recunoscută pe scară largă, Zelenski a susținut că forțele ucrainene dispun și de alte capabilități, inclusiv de lovituri cu rază medie și lungă de acțiune.

„Am eliminat complet ideea că Rusia are o zonă din spate sigură din punct de vedere strategic”, a declarat Zelenski la Ankara. Acesta a adăugat că, mult timp, „Rusia a crezăut că are un avantaj teritorial”, care îi permite să își mențină neafectată producția militară iar războiul dus de Moscova „se bazează pe convingerea că nimeni nu o poate lovi”.

„Dronele ucrainene au străpuns apărarea Rusiei și au lovit o rafinărie de petrol din Siberia”, a spus liderul ucrainean.

Recent, forțele ucrainene au lansat un atac cu drone asupra unei rafinării din orașul Omsk, lovind cea mai importantă instalație de producție a combustibilului din Rusia, aflată la peste 2.500 de kilometri de granița ruso-ucraineană.

„Acesta nu este un caz izolat. Este noua realitate și nu a mai rămas nicio rafinărie importantă din Rusia care să nu fi fost lovită de Ucraina”, a punctat Zelenski.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Zelenski cere din nou aderarea Ucrainei la NATO: „Nu mai suntem un beneficiar al securității, ci un furnizor”