Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Ucraina lovește cea mai mare rafinărie din Rusia, la peste 2.500 km de graniță

Forțele ucrainene au lansat luni un atac cu drone asupra unei rafinării de petrol din orașul rus Omsk, lovind cea mai importantă instalație de producție a combustibilului din Rusia, aflată la peste 2.500 de kilometri de granița dintre Rusia și Ucraina, transmite Euronews.com.

De ce este atât de importantă rafinăria din Omsk pentru Rusia

Rafinăria de petrol din Omsk este cea mai mare din Rusia, având o capacitate proiectată de procesare de aproximativ 22 de milioane de tone de țiței pe an. Aceasta produce benzină, motorină, kerosen pentru aviație și alte produse petroliere, inclusiv combustibil utilizat de armata rusă.

Instalația era considerată până acum în afara razei de acțiune a atacurilor ucrainene în adâncimea teritoriului rus. Potrivit Forțelor pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei, atacul de luni a avariat echipamente esențiale ale rafinăriei, în special unitatea principală de rafinare a țițeiului, descrisă drept cea mai importantă componentă a instalației.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că în urma atacului cu drone a izbucnit un incendiu la rafinărie, iar imaginile publicate pe internet par să surprindă o coloană puternică de foc și fum ridicându-se deasupra complexului.

Oficialii ucraineni au declarat că rafinăria din Omsk era „ultima dintre cele mai mari 11 rafinării de petrol din Federația Rusă” care nu fusese lovită de forțele ucrainene, subliniind amploarea campaniei Kievului împotriva sectorului rus de rafinare.

Până la 6 iulie, rafinăria din Omsk era una dintre doar două instalații din topul celor mai mari zece rafinării din Rusia care nu fuseseră vizate de atacuri cu drone ucrainene. Cealaltă este compania petrochimică Angarsk, din regiunea Irkutsk.

Rusia lansează un atac masiv asupra Kievului înaintea summitului NATO

Totodată, cel puțin 10 oameni au murit și alți 56 au fost răniți într-un atac masiv cu drone și rachete lansat de Rusia asupra capitalei Kiev și în împrejurimi, Atacul are loc înaintea summitului NATO și după discuția telefonică dintre Donald Trump și Vladimir Putin.

Un bloc cu locuințe din Kiev a fost puternic lovit de rachetele rusești și s-a prăbușit parțial în urma atacului din cursul nopții. Alte trei clădiri rezidențiale au fost și ele avariate.

Mii de locuitori ai capitalei s-au refugiat în stațiile de metrou, după declanșarea alertelor de raid aerian.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că a lansat „un atac masiv” asupra Ucrainei, susținând că a fost un răspuns la „atacurile teroriste” ale Kievului asupra infrastructurii civile din Rusia.

Potrivit Moscovei, au fost vizate obiective din sectorul militar-industrial, infrastructura energetică și petrolieră din Kiev și regiunea Kiev, precum și aeroporturi militare din mai multe regiuni ale Ucrainei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Ucraina lovește cea mai mare rafinărie din Rusia, la peste 2.500 km de graniță