Vladimir Putin aprobă vânzarea diviziei Mercedes-Benz din Rusia. Cine va prelua serviciile financiare

Președintele rus Vladimir Putin a aprobat luni ca divizia de servicii financiare a Mercedes-Benz din Rusia să fie vândută dealerului auto rus Avtodom. Decizia a fost adoptată în condițiile în care grupul auto german este aproape de vânzarea integrală a activelor sale din Rusia, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Condiţiile financiare ale tranzacţiei nu au fost făcute publice.

Mercedes s-a retras complet de pe piața din Rusia

În martie 2022, la o lună de la invadarea armatei ruse în Ucraina, Mercedes-Benz a suspendat producţia la fabrica din Rusia şi a oprit exporturile în această ţară. Mai apoi, grupul german a anunțat în octombrie că se retrage complet de pe piaţa rusă, vânzând participaţiile sale din Rusia unui investitor local.

Ieșirea Mercedes-Benz de pe piața rusă face parte dintr-un exod al companiilor globale, după ce președintele Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei.

În aceste condiții, liderul de la Kremlin a semnat, luni, ordinul prin care a aprobat vânzarea Mercedes-Benz Bank Rus - divizia de servicii financiare din Rusia a Mercedes-Benz - către Avtodom, specializat în vânzările de maşini premium.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Avtodom şi-au exprimat speranţa că vor obţine permisiunea din partea unei comisii guvernamentale pentru finalizarea tranzacţiei care vizează toate activele Mercedes-Benz din Rusia, inclusiv fabrica de lângă Moscova.

În 2022, producţia auto a Rusiei a scăzut cu 67%, la doar 450.000 automobile, cel mai redus nivel de la destrămarea uniunii sovietice, în 1991.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5