Sari la conținut

Polonia refuză să acorde vize săritorilor cu schiurile din Rusia pentru etapele Cupei Mondiale

Ministerul polonez de Externe a decis să nu le acorde vize săritorilor cu schiurile ruși care doreau să participe la competițiile din cadrul Cupei Mondiale ce urmează să aibă loc la Wisla și Zakopane, potrivit portalului Interia Sport, care citează surse din cadrul diplomației poloneze, informează EFE, preluat de Agerpres.

Polonia invocă restricțiile de la frontieră pentru a bloca accesul sportivilor ruși

„În conformitate cu articolul 3, alineatul 1, din Regulamentul Ministerului Afacerilor Interne și Administrației din 13 martie 2020, privind suspendarea temporară sau restricționarea traficului la frontieră în anumite puncte de trecere a frontierei, cetățenii Federației Ruse nu au dreptul de a traversa frontiera de stat a Poloniei, care constituie o frontieră externă a Uniunii Europene”, se arată într-o declarație a acestui minister, publicată de Interia Sport.

Ministerul a precizat că, deși legislația prevede anumite excepții, acestea nu se aplică sportivilor care participă la competiții organizate în Polonia.

„Prin urmare, nu există niciun temei pentru acordarea de vize săritorilor cu schiurile ruși”, a transmis ministerul.

În vara acestui an, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a recomandat federațiilor sportive internaționale să permită revenirea în competiții a sportivilor ruși, suspendați după declanșarea războiului din Ucraina.

Federația Internațională de Schi (FIS) a adoptat recomandarea și a anunțat că săritorii cu schiurile din Rusia pot participa din nou la competiții sub drapel neutru, cu condiția să nu aibă legături politice sau militare și să nu susțină războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, FIS a precizat că fiecare țară organizatoare a etapelor Cupei Mondiale are dreptul să decidă dacă permite accesul sportivilor ruși pe teritoriul său.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE