Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

VIDEO Orașul cu ochi, Sibiu, prezentat de scriitorul Radu Vancu

Publicat de: Euronews

Dacă nu sunteți deciși unde să petreceți o mini-vacanță, orașul Sibiu ar putea fi o destinație perfectă, mai ales dacă vă plac orașele cu arhitectură medievală. Jurnalistul Euronews Alida Mocanu s-a întâlnit cu scriitorul Radu Vancu, originar din Sibiu și au descoperit numeroase locuri impresionante în orașul vechi.

„Mă bucură mult în Sibiu și sunt destul de puțin turistice, surprinzător, locuri care au intrat oarecum în patrimoniul lui literar. Scara Fingerling despre care a scris Radu Stanca în câteva poeme splendide și care coboară spre Piața Aurarilor, e un loc foarte frumos, e chiar în inima medievală a Sibiului, medievală, dar vie, pulsând,” a explicat Radu Vancu.

Dacă ești artist și ai posibilitatea să vii să te retragi în Sibiu, este fabulos. Atât liniștea, cât și spațiul în sine conturează cadrul perfect pentru a-ți lăsa inspirația liberă.

Familia scriitorului împărțea aceeași casă cu alte familii

„În timpul comunismului, în anii '80, dar și în '90, aici erau cazate familii foarte numeroase, adică eu, de exemplu, am crescut în Piața Mare la numărul 9, ceea ce este ultracentral, dar eram îngrămădite vreo 6 sau 7 familii, fiecare familie în câte o cameră. Noi eram familie de 5, stăteam toți într-o cameră, cu bucătărie comună. 3 - 4 familii aveau aceeași bucătărie și aceeași baie,” a spus Radu Vancu.

Deși casele din centrul Sibiului au atras toate privirile prin celebrii „ochi ” de pe acoperișuri, casele care nu se află în centru au acoperișul mai frumos, deși acestea nu sunt la fel de îngrijite precum cele din Piața Mare.

„Sunt și ochii aceștia celebri de pe acoperișurile Sibiului care sunt un brand turistic, dar care sunt mai frumoși la casele care sunt situate cumva mai în afara Pieței Mari, case poate mai puțin îngrijite, mai puțin decorative. Casele din centrul Sibiului foarte îngrijite arată ca niște cărți pop-up. Deschizi cartea, au ieșit casele turistice care să-ți ia ochii. Dacă te îndepărtezi puțin, găsești același tip de case, poate mai puțin îngrijite, dar mai vii, mai autentice. Și ochii acelor case sunt mai vii, vezi sufletul casei prin ele mai bine,” detaliază scriitorul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE