Utilizatorii iPhone și iPad vor plăti mai mult în App Store. Cum motivează Apple creșterea prețurilor pentru aplicații

De Răzvan Mihalașcu  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Compania Apple a anunțat creșteri importante de prețuri pentru utilizatorii care cumpără aplicații din magazinul App Store, din Europa și până în Asia. Gigantul american vrea astfel să-și protejeze marjele de profit, în condițiile în care o serie de valute importante se depreciază în raport cu dolarul american.

Apple a precizat într-un mesaj trimis dezvoltatorilor de aplicații că toți clienții din țările ce folosesc moneda euro, dar și cei din Suedia, Japonia, Coreea de Sud, Chile, Egipt, Malaezia, Pakistan şi Vietnam vor avea majorări de prețuri, începând din data de 5 octombrie, arată publicația Bloomberg, citată de Agerpres.

Unul dintre principalele motive din spatele acestei decizii ar putea fi deprecierea dolarului american. Astfel, în Japonia, prețurile aplicațiilor ar putea crește cu aproape 30%, fiind o majorare semnificativă după prăbușirea yenului în raport cu moneda americană.

La începutul verii, Apple a majorat preţurile pentru întreaga gamă de produse Mac, iPhone şi iPad, pe fondul fluctuațiilor de pe piața valutară. Euro a a suferit o evoluţie similară şi în prezent se tranzacţionează aproape la paritate cu dolarul şi sunt semne că noi deprecieri vor urma în perioada următoare, notează sursa citată.

"Nu este prima dată când Apple ajustează preţurile în App Store, dar asta este o majorare semnificativă. Este inevitabil că ajustările de preţuri vor fi resimţite de dezvoltatorii de aplicaţii şi jocuri de pe pieţele afectate.

Oamenii ar putea fi mai reticenţi la ideea de a achiziţiona aplicaţii, acum mai mult ca niciodată, iar dezvoltatorii ar putea fi forţaţi să devină mai creativi în viitor cu privire la preţuri", a declarat Serkan Toto, analist la firma Kantan Games din Tokyo.

Potrivit unui studiu independent, dezvoltatorii de aplicaţii au crescut deja preţurile în ultimul an. Datele firmei firmei Apptopia arată că preţul mediu pentru achiziţionarea unei aplicaţii a crescut cu 40% în luna iulie 2022, comparativ cu aceiaşi lună a anului trecut.

Magazinul de aplicaţii App Store este o sursă importantă de venituri pentru grupul american Apple, mai ales după prezentarea noii generații de telefoane iPhone 14. În trimestrul încheiat în luna iunie, Apple a raportat venituri din servicii uşor sub estimările analiştilor.

Directorul general al Apple, Tim Cook, a recunoscut că grupul se confruntă cu o anumită încetinire, însă se aşteaptă ca veniturile să îşi revină în trimestrul patru.

Distribuie

Taguri