Apelurile la reducerea consumului de energie electrică au ajuns direct la porțile oamenilor. Primarul comunei Călărași, din județul Dolj, a mers prin localitate pentru a le explica oamenilor cum pot face economie la curent. Demersul vine în contextul presiunii asupra sistemului energetic, după ce debitul foarte scăzut al Dunării a dus la oprirea reactoarelor de la Cernavodă.
Primarul a mers din poartă în poartă
Sorin Sandu, primarul comunei Călărași, a discutat cu localnicii și le-a recomandat să reducă, acolo unde este posibil, consumul de energie și să scoată din priză aparatele pe care nu le folosesc.
„Mergem către cei care știm că, de regulă, nu accesează informațiile de pe pagina primăriei și le aducem la cunoștință, tocmai pentru a nu se trezi cu facturi pe care să nu le poată duce”, a declarat Sorin Sandu, primarul comunei Călărași.
Unii localnici spun că au început deja să facă economie.
„Uitați, un frigider l-am anulat, mai am unul doar. Am mutat ce am avut într-unul în acesta, pentru că nu se mai permite consumul, asta e”, a povestit un localnic.
Un alt aparat la care oamenii sunt dispuși să renunțe este televizorul: „Scoatem din două televizoare unul, doar dacă nu se mai merită plata”.
Pentru alți locuitori, însă, reducerea consumului nu este atât de simplă, mai ales când vine vorba despre electrocasnicele esențiale.
„Și noi dacă avem totul la frigider ce facem? Dacă tragem frigiderul, ce mai mâncăm?”, a întrebat unul dintre localnici în timpul discuției cu primarul.
- De unde vine energia? Un baraj submersibil și două reactoare nucleare noi ne pot salva. Directorul centralei de la Cernavodă: „Dragarea ajută cu câțiva centimetri”
- Care este situația energetică a României după oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă. Ministerul Energiei spune că nu există riscul unor întreruperi
Iluminatul public, oprit între miezul nopții și ora 5:00
Primarul spune că administrația locală a început, la rândul său, să reducă consumul de energie.
„Le recomand să facă ceea ce facem și noi la primărie. Acum, când am constatat că se oprește reactorul și o să genereze facturi foarte mari, am dispus închiderea totală a energiei electrice publice între 12 noaptea și 5 dimineața”, a declarat Sorin Sandu.
Reducerea consumului este însă mai dificilă pentru agricultorii din zonă. Solurile de pe Valea Dunării sunt nisipoase, iar culturile au nevoie de irigații, ceea ce înseamnă folosirea pompelor electrice.
Fermierii care au investit în panouri fotovoltaice iau în calcul ca, după încheierea lucrărilor agricole, să le folosească în gospodării pentru a-și reduce facturile.
„Mai bine cu curent decât cu benzină, având acest sistem de curent. Acum, când o să termin agricultura în câmp, o să le duc acasă, să facem economie acasă”, a declarat agricultorul Sergiu Firan.
Acesta spune că diferența la factură poate fi semnificativă: „Acum 700-800 plătesc la curent. Așa, dacă mai plătesc 7-8-10 lei, se scutește foarte mult”.
Autoritățile transmit că măsurile sunt temporare și ar urma să fie menținute până când presiunea asupra sistemului energetic și necesarul ridicat de importuri se vor reduce.
