Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Un grup de foști angajați Twitter lansează platforma de socializare unde utilizatorii sunt încurajați să se poarte frumos

Spill este noua platformă de socializare care a fost lansată de un grup de foști angajați ai Twitter. Pentru că încă nu dispun de resurse pentru a modera riguros conținutul, administratorii aplicației vor implementa un scor de reputație pentru a-i încuraja pe utilizatori să aibă un comportament civilizat, relatează publicația Techcrunch.

Platforma de socializare Spill este disponibilă în varianta beta în App Store și poate fi accesată doar pe bază de invitație. Directorul executiv al Spill este Alphonzo “Phonz” Terrell. În urmă cu un an, era șef al Departamentului editorial și social global al Twitter, în perioada în care compania nu fusese încă vândută lui Elon Musk. După ce platforma de socializare a ajuns în proprietatea magnatului, Terrell a fost concediat și și-a înființat o nouă companie. El a reușit să atragă o finanțare de 2,75 de milioane de dolari.

Spill este o aplicație multimedia de microblogging, iar interfața acesteia se asemănă cu cea a Tumblr. În momentul în care o deschid, utilizatorii au acces la un feed în care pot vedea postările recente ale persoanelor pe care le urmăresc, precum și conținutul generat de algoritm. Creatorii Spill spun că această activitate se numește “sipping”, adică ceva savurat încet.

Într-unul dintre meniuri, utilizatorii au posibilitatea de a vedea care sunt tendințele în materie de postări și hashtag-uri. De asemenea, pot posta texte, gif-uri, videoclipuri, fotografii, linkuri și sondaje.

Alphonzo “Phonz” Terrell a afirmat că ideea care stă la baza Spill este construirea unei ”platforme de calitate superioară pentru toți”. În timpul dezvoltării primei versiuni, Spill a căutat în mod intenționat să atragă pe platformă creatori de culoare și cei care aparțin minorităților sexuale, pentru că, adesea, aceștia sunt cei care creează tendințele și meme-urile care iau amploare pe Internet.

"Pe orice altă platformă, promotorii culturii - oameni de culoare, oameni marginalizați, homosexuali - au trebuit să dea din coate pentru a-și face loc. Începem cu aceștia în prima linie și credem că acest lucru va crea un ecosistem cu adevărat sănătos”, a afirmat Kenya Parham, care s-a alăturat echipei Spill în luna martie, în calitate de vicepreședinte global al comunității și parteneriatelor.

Noua aplicație acordă un scor de reputație utilizatorilor care se poartă frumos

Pe măsură ce platforma se dezvoltă, creatorii acesteia anticipează că se vor confrunta cu probleme în privința moderării conținutului. Din acest motiv, au introdus un sistem inedit. Utilizatorii Spill primesc un ”scor de reputație” pentru a încuraja un comportament civilizat. Astfel, cei cu un scor ridicat au acces la noi funcții și la beneficii.

"Am vrut să stimulăm comportamentul pozitiv, netoxic și să recompensăm oamenii pentru că sunt membri consecvenți, activi, care contribuie la platformă, fără a simți neapărat că ai nevoie de un număr uriaș de urmăritori", a spus Terrell.

Terrell a mai explicat că astfel de scoruri există la nivel intern în majoritatea aplicațiilor sociale - doar că nu sunt accesibile utilizatorului. Scorul de reputație poate fi vizibil doar de către utilizatorul contului, nu și de alți urmăritori.

Deocamdată, platforma Spill se află în versiunea beta, însă creatorii acesteia au planuri mari pentru viitor. Vor să-și realizeze propriul model lingvistic personalizat pentru moderarea conținutului, pentru că cele deja existente nu au capacitatea de a înțelege dialectele oamenilor de culoare, cum ar fi AAVE.

De asemenea, administratorii platformei vor să includă funcții de creator bazate pe sistemul blockchain pentru a recompensa utilizatorii ce generează tendințe virale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE