Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Un an de pribegie. Războiul a alungat din Ucraina peste 8 milioane de oameni, în toată Europa

De Vitalie Cojocari  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Timp de un an România a fost a treia cea mai tranzitată țară de refugiații ucraineni. Suntem după Polonia și Ungaria. Pe la noi au trecut aproape 2 milioane de refugiați, iar 100 de mii au ales să rămână.

Încă de la începutul războiului, jurnaliștii Euronews au fost la granița cu Ucraina și au urmărit cele mai dramatice momente: despărțirea familiilor. Mulți bărbați au rămas în Ucraina ca să se înroleze, iar femeile și copiii au luat calea pribegiei.

La un an de la începutul exodului masiv, am discutat cu eroii reportajelor noastre ca să vedem cum li s-a schimbat viața în cele 12 luni.

Imediat după începerea războiului, sute de mii de ucrainenii și-au abandonat casele și au fugit din țară.

Acum un an, eram la granița dintre România și Ucraina, la Punctul de frontieră Siret - Porubne. Această vamă a devenit una dintre cele mai aglomerate din țară. La Siret-Porubne am cunoscut și familia Lastivka din Kiev. I-am filmat când se despărțeau în fața gardului de plasă. Așa cum vedeți și în imagini, momentul a fost dureros pentru toți membrii familiei. 

Acum un an, Ruslan își adusese familia la granița cu România

Lângă gardul de sârmă s-a despărțit cu ochii în lacrimi de soția sa Uliana, de fiul Artiom, de 12 ani și de fiica Alina, de numai 3 ani. Familia lui Ruslan urma să intre în România, în Uniunea Europeană, pentru a se pune la adăpost de rachetele rusești, dar și de armata Rusiei care ajunseseră până aproape de Kiev. Uliana nu-și putea stăpâni lacrimile, pentru că nu putea înțelege de ce trebuie să-și părăsească soțul și să plece de acasă.

Uliana Lastivka, refugiată: Pur și simplu nu înțeleg de ce ni se întâmplă asta, de ce ne-am pomenit în această situație. Ne-au distrus viața. Toți lucrau, învățau, aveau un scop. Pentru ce? De ce?! Asta este soarta noastră... Iar acum nu știu dacă îl voi mai vedea în viață. Îl voi mai vedea în viață?

Ruslan Lastivka, ucrainean: Asta e casa mea. E un lucru extrem de important pentru mine. Am avut intenția să-i ajut pe acești oameni. Multe familii nu au mașini. Sunt copii care dorm în aer liber, dar acum e iarnă. Unii au provizii, alții nu au.

Nu au fost singurii ucraineni pe care i-am văzut luându-și la revedere în lacrimi la frontiera Siret Porubne

Mii de bărbați își aduceau familiile la graniță, se asigurau că acestea au trecut în România, în Uniunea Europeană, că intră într-o țară NATO, apoi făceau stânga împrejur spre casele lor, cu ochii în lacrimi.  După mii de kilometri pe care i-au parcurs cu mașina, dar și pe jos, momentele despărțirii au fost cele mai dificile pentru familiile de ucraineni care fugeau de bombardamente și de forțele ruse invadatoare. Despărțirea era cu atât mai tristă, cu cât nu știau dacă se vor mai revedea vreodată.

Vitalie Cojocari, jurnalist Euronews: Sunt valuri de oameni care vin aici. Cei din vama ucraineană încearcă să-i oprească, pe moment, și să-i lase să treacă unul după altul, după ce le verifica documentele. Este un moment foarte emoționant aici, pentru că bărbații își aduc soțiile și familiile aici. Se despart de cei dragi, pentru că oamenii își pun speranța că acest război se va termina.  Vedeti, sunt de regulă, femei și copii care ajung aici și încearcă să intre în UE, în România. Este momentul de care vă spuneam, momentul despărțirii.

Acum un an am ajutat familia Lastivka să-și găsească transport și cazare în România. Mi-au spus atunci că voiau să ajungă în Italia, unde aveau o rudă. La un an distanță de la aceste imagini, filmate la Siret – Porubne, i-am căutat din nou pe eroii reportajelor mele. Am reușit să găsesc familia Lastivka care era în continuare, în pribegie. Dar nu se mai aflau în Italia, ci în Irlanda. S-au refugiat aici pentru ca Artiom și Alina să învețe mai ușor engleza, iar Uliana, asistent medical, vrea să-și găsească un loc de muncă, asta ca să nu mai depindă de mila oamenilor care i-au ajutat. Cel mai dificil a fost, însă, să stea departe de soțul ei, care a ales să se înroleze în armata Ucrainei.

Uliana Lastivka, refugiată: În România ne-au ajutat timp de 2 zile, cât am stat acolo. Ne-au oferit o gazdă, mâncare și transport pentru a ajunge în Italia. A fost un moment foarte dificil. A fost prima experiență în care am fost fără el. De la nuntă, de 13 ani, niciodată nu ne-am despărțit. El locuiește într-o lume, eu în alta. A fost greu, este greu. Încă încerc să mă obișnuiesc cu acest lucru. Vremea șlefuiește asta.

Ulianei, îi sunt alături copiii. Alina are acum 4 ani, iar Artiom, 13. Ambii sunt marcați de războiul care i-a despărțit de tatăl lor.

Artiom: Am fost atacați de Rusia.

Jurnalist: Din acest motiv a trebuit să plecați din țară?

Artiom: Da…

Nu am reușit să discut cu tatăl lui Artiom și al Alinei. Ruslan a luptat în acest an în zona Donețkului împotriva forțelor invadatoare, iar de curând a ajuns în spital, după ce a fost rănit în timpul unui atac rusesc. Uliana spune că este în afara pericolului.

Potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, războiul a alungat din Ucraina peste 8 milioane de refugiați în toată Europa.

Distribuie

Taguri