Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ultimul weekend cu salvamari pe plajă. 21 de persoane au murit înecate anul acesta

De la 1 octombrie plajele de la Marea Neagră nu vor mai fi supravegheate de salvamari. Până la începutul sezonului estival din 2024 activitatea lor este sistată.

A fost un an în care 21 de persoane au murit înecate, iar salvatorii s-au confruntat cu mulți turiști supărați că sunt opriți să intre în apă când valurile sunt mari.

Astfel de scene violente iscate între turiști și salvamari au fost doar o parte dintre provocările asezonului estival care tocmai a trecut. Vremea a fost extrem de capricioasă, iar zilele cu vânt puternic, curenți periculoși și valuri înalte i-au pus la grea încercare pe salvatorii de pe plajă.

Gabi Culea, coordonator salvamari Constanța-Mamaia: "Un an greu, din toate punctele de vedere. Am avut și perioade în care, în afara faptului că am avut perioade cu steag roșu arborat, am avut probleme și cu o mare parte dintre turiști care nu au respectat această regulă."

Peste 60 de turiști aflați în pericol de înec, au fost recuperați din mare pe parcursul verii, însă 21 nu au mai putut fi salvați, în ciuda manevrelor de resucitare. Șase dintre aceștia au murit într-o singură zi, la Mamaia și Venus.

Gabi Culea, coordonator salvamari Constanța-Mamaia: "Față de anul trecut, când nu am avut niciun caz de înec, am avut și situații în care nu am putut face nimic. Turiștii trebuie să respecte reguli de comportament la îmbăiere, la plajă, nu trebuie să fie într-o situație în care din nefericire să nu poți face nimic."

Activitatea salvamarilor pe plajă se încheie luni și va fi reluată pe data de 1 mai, odată cu debutul următorului sezon estival. Salmarii atrag atenția celor care vor mai veni pe litoral să profite de ultimele zile cu vreme frumoasă să fie prudenți și să nu se aventureze în valuri, chiar dacă apa este încă potrivită pentru îmbăiere, iar vremea neobișnuit de caldă pentru acestă perioadă.

"Luna septembrie a putut fi numită vară târzie. Chiar am avut temperaturi caracteristice verii și în continuare, în următoarele cinci zile, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele pe care ar trebui să le avem", spune Mia Mirabela Stamate, şef Serviciul Prognoze din cadrul Centrului Regional Dobrogea.

Și marea va rămâne caldă, însă vântul va ridica valuri mari, așa că înotul nu este recomandat, nici măcar celor experimentați.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE