Președintele american Donald Trump a sugerat marți, în fața presei, că vicepreședintele său, JD Vance, ar putea fi „cel mai probabil” candidatul pe care îl va susține Partidul Republican în cursa pentru Casa Albă din 2028, cea mai clară indicație de până acum a sprijinului său pentru o candidatură a lui Vance, notează Reuters.
„Ei bine, cred că cel mai probabil”, a răspuns Trump când a fost întrebat dacă Vance este moștenitorul mișcării MAGA (Make America Great Again) pe care a inspirat-o. „În fond, el este vicepreședintele”.
În aceeași intervenție, Trump a propus și ideea unei echipe formată din JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, sugerând că cei doi ar putea forma un ticket republican puternic. Deși mai sunt încă trei ani până la alegeri, orice semn al sprijinului oficial al lui Trump are greutate în cadrul bazei electorale a partidului.
Potrivit agenției AFP, JD Vance, fost senator și critic deschis al lui Trump în trecut, s-a transformat într-un aliat fidel al politicii „America First”, câștigându-și rolul de top diplomat și principal promotor al agendei interne și externe a administrației Trump.
Trump refuzase anterior să susțină un succesor pentru 2028: în februarie, acesta l-a descris pe Vance drept „foarte capabil”, dar menționase că este „prea devreme” pentru o nominalizare oficială.
Vance, un fost pușcaș marin în vârstă de 40 de ani, și-a câștigat un rol important în administrația Trump, servind ca diplomat cheie și reprezentant principal în promovarea politicii interne a lui Trump în țară și a politicii externe în străinătate.
Marco Rubio, fost senator din Florida, și-a consolidat la rândul său poziția în administrație, abordând marile dileme de politică externă și devenind primul oficial din conducerea de la Washington după Henry Kissinger care deține simultan portofoliul de secretar de stat și cel de consilier pentru securitate națională.
Rămâne de văzut cum se va contura tabăra republicană în următorii ani, însă cu acest pas, Trump le transmite susținătorilor săi un prim indiciu clar despre viitorul lider al mișcării MAGA.