Trump, despre planul lui Netanyahu de a ocupa total Fâșia Gaza: „Va depinde în mare măsură de Israel”

Președintele american Donald Trump a declarat planul de a ocupa în totalitatea Fâșia Gaza „va depinde în mare măsură de Israel”. De asemenea, liderul de la Casa Albă a precizat că SUA se vor concentra pe „hrănirea oamenilor” din enclava palestiniană, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Donald Trump a fost întrebat despre planurile premierului israelian Benjamin Netanyahu de a ocupa în întregime Fâșia Gaza.

„Cu adevărat, nu pot spune nimic. Acest lucru va depinde în mare măsură de Israel', a declarat președintele SUA în timpul unui eveniment desfășurat la Casa Albă.

Ce sumă au oferit SUA pentru a ajuta populația din Fâșia Gaza

Președintele Trump a afirmat că el se concentrează asupra „hrănirii oamenilor” din Fâșia Gaza.

„Statele Unite au donat recent 60 de milioane de dolari pentru a furniza alimente populației din Gaza, care, evident, nu trece printr-o perioadă bună în ceea ce privește hrana”, a afirmat președintele american, potrivit sursei citate.

Trump a mai spus că atât Israelul, cât și țările arabe „vor ajuta” la distribuirea și finanțarea acestor alimente.

Un oficial israelian de rang înalt a precizat că premierul Netanyahu voia să propună la ședința de marți a Cabinetului de securitate, neconfirmată oficial, continuarea luptelor și extinderea lor în zone unde se află ostatici, în plus față de ocuparea totală a Fâșiei Gaza.

Peste 61.000 de persoane, ucise în războiul Israel - Hamas

Premierul Benjamin Netanyahu se confruntă cu opoziția Armatei, care ezită să intervină în zone în care mai sunt ostatici, de teamă ca milițiile palestiniene să nu îi execute.

Bilanțul palestinienilor uciși în atacurile israeliene din Fâșia Gaza a depășit marți 61.000, notează sursa citată.

Hamas a difuzat recent videoclipuri în care apar doi ostatici israelieni, Rom Braslavski și Evyatar David, în condiții extreme, inclusiv unul dintre ei săpându-și propria groapă, ceea ce a provocat apeluri reînnoite pentru eliberarea lor imediată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE