Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Tatăl lui Nahel, adolescentul împuşcat de un polițist în Paris, se constituie parte civilă în dosar

De mai bine de o săptămână, Franța se confruntă cu revolte și proteste în mai multe orașe, după decesul unui adolescent de origine algeriană, Nahel, care a fost împușcat de un polițist în timpul unui control în trafic, în Paris. Investigațiile sunt în plină desfășurare, iar polițistul care l-a împușcat pe tânărul de 17 ani a fost plasat în arest. Procurorii consideră că el nu avea temei pentru a folosi arma din dotare.

Tatăl lui Nahel, băiatul împușcat de un polițist: "Vreau dreptate adevărată"

Între timp, tatăl lui Nahel, Hicham H., s-a constituit parte civilă în dosar.

"Mă constitui parte civilă pentru a i se face dreptate lui Nahel şi pentru a spune că eu sunt în viaţă. Mi-e greu să-mi revin. (...) Nici mai pot să dorm", a spus tatăl lui Nahel, în vârstă de 42 de ani.

Tatăl lui Nahel susține că nu avea prea multe legături cu fiul său, însă încerca să refacă relația: "Am făcut nişte alegeri în viaţă care m-au făcut să nu pot să asist la naşterea fiului meu. Nu i-am văzut primii paşi, nu i-am auzit primele cuvinte. (...) Mă aştept, la fel ca toată lumea, ca poliţistul care mi-a spulberat speranţele să fie condamnat. Vreau o dreptate adevărată. El a luat viaţa unui copil. Nu voi mai putea niciodată să recuperez aceşti ani în care am fost absent".

Hicham, care este originar din Colombes și este șofer pe o mașină de livrări, spune că a făcut și închisoare pentru că a avut "un parcurs foarte dificil". Acesta a povestit cum a primit vestea morții fiului său.

"Un prieten m-a sunat și mi-a spus că un tânăr de 17 ani a fost împuşcat. După ce am văzut fotografia și am aflat că era vorba despre fiul meu, m-am prăbuşit", a spus Hicham, citat de AFP.

Emmanuel Macron a luat în calcul chiar restricționarea accesului la rețelele de socializare

Din cauza haosului creat în multe orașe din țară, unde au fost proteste violente, președintele Franței, Emmanuel Macron, a discutat cu 250 de primari și le-a spus că, atunci când asemenea revolte scapă de sub control, o opțiune ar fi tăierea accesului la unele platforme de social media, precum TikTok și Snapchat.

Numai că vestea nu a făcut decât să învolbureze și mai mult apele, iar Macron a fost comparat cu dictatorul nord-coreean Kim jong-Un.

Anul trecut, în Franța au fost înregistrate 13 decese în urma refuzurilor de a se conforma în timpul controalelor rutiere. Este un număr record.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE